Jucătorii CFR-ului, băgați în ședință! „E normal că șefii sunt supărați! Nu știu dacă vom fi penalizați”
Înfrângerea din Giulești a învolburat și mai mult apele la CFR
Cluj și demiterea lui Mandorlini e o chestiune de zile. Șefii din
Gruia vorbesc deja deschis despre îndepărtarea acestuia, dar
italianul va mai conduce sigur și meciul din Liga Campionilor cu
Basel.
Ruptura între Mandorlini și Iuliu Mureșan e iremediabilă, cel din
urmă nedorind să mai dea ochii cu acesta după meciul de aseară.
Mureșan nici măcar nu a fost prezent în tribună la meciul cu Rapid,
el preferând să urmărească disputa din camera de hotel. După meci,
președintele a plecat direct spre Cluj, unde acum îi așteaptă
alături de Arpad Paszkany pe jucători pentru o ședință.
Fotbaliștii CFR-ului au ajuns în Cluj în jurul orei 18:00. Rafael
Bastos a ținut să-și ceară scuze pentru eliminarea ușoară primită
în meciul cu Rapid și spune că nemulțumirile șefilor sunt
firești.
„E normal ca lumea să fie supărată pe noi. Nu știu nimic
despre demiterea lui Mandorlini. Îmi asum greșelile făcute în
Giulești și eliminarea mea. Dacă noi, jucătorii, vom fi penalizați,
nu știu”, a declarat Bastos.