Jucătorii Concordiei sar la gâtul lui Marius Avram:** „Ne-a IROSIT munca!”
Echipa Sportul Studențesc a învins, luni, în deplasare, cu
scorul de 2-1 (1-1), formația Concordia Chiajna, aflată la debutul
pe prima scenă, într-un meci din prima etapă a Ligii I.
La finalul partidei, marcatorul primul golului al Chiajnei în
prima divizie, Sorin Pană, s-a arătat dezamăgit de rezultatul
înregistrat la capătul celor 90 de minute și îl acuză pe centralul
Marius Avram pentru decizia de a-l elimina pe Claudiu
Dumitrescu.
„Mă simt bucuros că am înscris, dar sunt trist că am
pierdut cele 3 puncte. Munca noastră a fost irosită de decizia
arbitrului. Centralul a decis că a fost o lovire intenționată, fără
minge.
Avem un lot unit, am muncit mult, știam ce ne așteaptă. Important
nu este cine marchează, important e să obținem victoria”,
a spus Sorin Pană.
Curelea pleacă de la
Sportul?
Atacantul Sportului, Curelea, se aștepta ca echipa sa să aibă
viață grea la Chiajna, cele două echipe jucând o partidă amicală în
intersezon, meci terminat la egalitate, 1-1.
„Se vede că e prima etapă, a fost un meci strâns,
terenul este mic. Știam că este o echipă arțăgoasă, am mai jucat cu
ei în pregătiri.
Perioada de transferuri este încă deschisă, nu știu ce-mi rezervă
viitorul”, a spus atacantul.
Început greu pentru
Chiajna
Veteranul Petre Marin a purtat banderola de căpitan a
Concordiei, dar nu a putut face nimic pentru ca echipa condusă din
teren de el să evite înfrângerea pe teren propriu.
„Din păcate pentru noi nu am reușit să debutăm cu
dreptul. Trebuie să gândim pozitiv și să mergem înainte.
Sunt condiții bune la Chiajna, este cu totul și cu totul altceva să
jucăm în Liga 1.
Ne așteaptă un meci foarte greu la Galați și trebuie să ne pregătim
foarte bine”, a spus Petre Marin la DolceSport.