Jucătorii Craiovei se antrenează în plină pandemie! Mihai Rotaru a anunțat că fotbaliștii vor fi testați pentru COVID-19 și a încercat să ducă echipa în Uzbekistan
Craiova și-a luat toate măsurile în plină pandemie. Jucătorii se antrenează în fiecare zi, iar săptămâna viitoare vor fi testați la o clinică privată. Clubul încearcă să organizeze un cantonament în străinătate. S-a luat în calcul și varianta Uzbekistan.
Jucătorii Craiovei au cerut să se pregătească și au reluat antrenamentele pe terenurile de la club. Mihai Rotaru susține că s-au respectat toate prevederile Ordonanțelor Militare și că fotbaliștii se pregătesc la mare distanță unul de celălalt.
„Jucătorii au intrat la antrenamente 3 câte 3. Sunt de două luni acasă, nu au făcut mișcare și asta îi costă. Noi respectăm prevederile legale. Avem 8 terenuri de antrenament și sunt câte 3 pe fiecare teren. Jucătorii ne-au cerut asta și se pregătesc în fiecare zi, în aceste condiții”, a dezvăluit patronul echipei din Bănie la Digi Sport.
Mihai Rotaru încearcă să găsească o soluție și să-și testeze jucătorii. Gigi Becali nu are acestă problemă. Patronul FCSB are clinica lui, iar fotbaliștii au fost deja testați de două ori. Niciun jucător nu a avut probleme.
„Până acum nu am testat jucătorii pentru că nu am putut, dar săptămâna viitoare o să facem un contract cu clinică privată și să-i testăm pe toți jucătorii”, a mai dezvăluit Mihai Rotaru.
Oltenii și-au făcut un plan serios și pentru un cantonament în afara țării. Au încercat să se pregătească în Asia, după ce au fost refuzați în Europa.
„Noi voiam să plecăm pe 3 mai din țară să ne pregătim într-un loc unde suntem lăsați. Am căutat și în Uzbekistan și în Kazakhstan, dar au granițele închise. Am găsit ceva frumos în Germania. Am luat acordul de la autoritățile landului, acordul final era de la poliția de frontieră, dar a căzut, pentru că au zis că vor să protejeze Germania
Așteptăm răspunsuri din Cehia și Austria, dacă nu găsim rapid o soluție nu mai plecăm. În România, toată lumea vrea să găsească variante să înceapă campionatul. Sperăm să ne lase să ne antrenăm în grup din data de 16 mai, dar mai devreme de 16 iunie nu cred că poate începe campionatul”, a mai spus Mihai Rotaru.