Jucătorii îl propun pe Ionuț Popa la Steaua!

Veteranul alb-albaștrilor a făcut o scurtă analiză a perioadei petrecute de Popică la cârma echipei din Iași.

„Se poate spune că am sosit la Iași în aceeași perioadă cu antrenorul Ionuț Popa. Dumnealui a venit tot acum patru ani, înainte de un meci cu Steaua, iar eu eram acolo din vară“, a început Bogdan Onuț. „Ce a reușit domnul „Profesor“ la Iași cred că a văzut toată lumea. Pentru o echipă cu posibilități financiare limitate cum e Poli, să reușești să te menții atât pe prima scenă și să faci și meciuri cum am făcut noi, nu este puțin, și asta i se datorează în cea mai mare parte“, a adăugat acesta.

Căpitanul ieșenilor a comentat și posibilitatea ca Ionuț Popa să părăsească echipa la finele sezonului, odată cu expirarea contractului. „Am auzit și noi de ofertele pe care le are, dar nu vrem să credem că poate pleca de la Iași. Toți jucătorii doresc ca dumnealui să continue aici“, a spus Bogdan Onuț, care a oferit și o posibilă destinație profesională a lui Ionuț Popa, dacă acesta o va părăsi pe Poli. „Nu cred că poate pleca la o echipă cu aceleași obiective ca noi, dumnealui își dorește mai mult. Nea Popică va merge doar la Steaua sau la altă echipă mare din Liga I“.

Publicat: 04 05. 2008, 21:16
Actualizat: 05 05. 2008, 15:01