Jucătorii lui CFR Cluj se uită în curtea vecinei FCSB: „Sper să terminăm pe primul loc! Ei au un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”. Pentru campioană urmează partida cu Universitatea Craiova
Adrian Păun, mijlocașul în vârstă de 26 de ani al lui CFR Cluj, se gândește deja la meciul din etapa viitoare, cel cu Universitatea Craiova, după victoria la limită cu Dinamo, scor 1-0. Fotbalistul speră să o întreacă pe FCSB și să încheie sezonul regulat pe primul loc.
CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.
Dinamo a jucat cu doi oameni în minus încă din minutul 37. Paul Anton a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31, după un fault asupra lui Bordeianu. După doar șase minute, Bejan a făcut henț și a fost și el eliminat de către arbitrul Marcel Bîrsan.
Jucătorii lui CFR Cluj vor să o întreacă pe FCSB în clasamentul Ligii 1
„Ne-am chinuit în această seară, parcă am avut un deja-vu de la meciurile trecute în care nu am reușit să marcăm acasă. Cel mai important e că am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte.
Vreau să îi felicit pe cei de la Dinamo, au avut un spirit extraordinar, dăruire, chiar dacă au jucat cu doi oameni în minus. Portarul lor a fost extraordonar, a avut multe intervenții bune. Dar victoria contează, peste câteva meciuri nu se mai știe cum am câștigat.
Avem moral bun pentru meciul cu Craiova. Mergem, cum am mers întotdeauna, să luăm cele trei puncte. Sperăm să încheiem sezonul regulat pe primul loc, pentru că FCSB are un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”, a spus Adrian Păun, la flash-interviurile de după meci.
Căpitanul Mario Camora a fost mai moderat în declarații și le-a transmis colegilor săi că trebuie să se întoarcă cu o victorie de la Craiova, în etapa viitoare.
„Echipa a intrat bine pe teren, dar mingea nu a intrat în poartă. Echipa a avut multe ocazii de gol. Importante sunt cele trei puncte și trebuie să mergem mai departe. Cu nouă jucători nu e ușor, ei s-au băgat acolo, echipă compactă, dar eu zic că echipa noastră a meritat victoria.
Ne dă moral, suntem mai aproape (n.r. de FCSB), se joacă până la final. Degeba am câștigat astăzi, dacă nu lumă trei puncte la Craiova. Acesta este obiectivul”, a spus și Mario Camora.
Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj se va disputa duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”.