Jucătorii lui CSM Poli Iași se vor ruga la Moaștele Sfintei Parascheva înainte de meciul cu Craiova. Reacția lui Andrei Cristea
Sute de mii de credincioși din toată țara iau cu asalt Iașiul în acestă săptămână, pentru a se închina la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolie. Capitala Moldovei devine astfel și capitala spirituală a României, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase, ocrotitoarea Moldovei.
Fotbaliștii Iașiului se vor număra și ei printre pelerinii care se vor închina la racla cu Moaștele Sfintei Parascheva. Elevii lui Flavius Stoican vor merge la Mitropolie vineri, cu o zi înainte de marele meci cu CSU Craiova, primul din play-off, întâlnire ce va avea loc în zi sfântă.
„Meciul cu Craiova se va juca într-o zi specială pentru oraș și pentru creștinism, chiar de Sfânta Parascheva. De aceea am decis să-i ducem pe băieți în pelerinaj la Mitropolie, cu o zi înainte de meci, într-o săptămână în care creștini din toată țara vin să se roage”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
Până atunci, elevii lui Stoican vor participa în această seară, de la ora 19.30, la inaugurarea noului magazin oficial al clubului din Iulius Mall (parte, intrarea dinspre Campusul Studențesc Tudor Vladimirescu). Reprezentanții clubului vor vinde bilete suporterilor pentru meciul de sâmbătă cu CSU Craiova și vor oferi cadouri fanilor.
Andrei Cristea: „Sperăm să le facem o bucurie fanilor în această zi sfântă”
Căpitanul Andrei Cristea spune că întreaga echipă este decisă să facă un meci mare împotriva Craiovei și să le ofere suporterilor o victorie în această zi importantă pentru oraș.
„Va fi un meci foarte frumos, întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Craiova este echipa care a jucat cel mai spectaculos fotbal în turul campionatului, nu putem decât să ne bucurăm pentru un astfel de meci. Noi, spre surprinderea multora, am reușit să formăm o echipă bună în tur, ne-am exprimat destul de bine. Suntem la trei puncte de zona play-off-ului și avem nevoie de puncte pentru a ne menține în grafic. Este un meci special pentru noi, pentru oraș. Este o sărbătoare foarte importantă pentru Iași, pentru România, pentru toți creștinii, de aceea ne dorim ca în această zi sfântă să facem o partidă bună și să-i bucurăm pe suporterii noștri. Sper să avem un stadion plin”, a declarat Andrei Cristea, care a făcut apel la suporteri să susțină echipa chiar și în momentele mai grele ale disputei: „Astfel de meciuri te motivează, când joci cu 7-8 mii de suporteri și cu echipe de top. Îmi doresc ca publicul să aibă răbdare cu noi, pentru că întâlnim o echipă foarte bună a campionatului și sper să ne susțină indiferent de ce se va întâmpla pe teren. Sunt încrezător că vom face un rezultat pozitiv și ne vom bucura la sfârșit”.