Jucătorii lui Dinamo privesc cu îngrijorare la adversarele din Liga 1: „Sunt echipe care au făcut transferuri foarte bune! Sperăm să se întâmple și la noi ceva bun”

Dinamo n-a făcut niciun transfer în această vară și jucătorii par tot mai îngrijorați. Jaime Penedo susține că dinamoviștii se vor lupta la titlu, însă privește cu îngrijorare în curtea contracandidatelor.

Dinamoviștii au planuri serioase pentru noul sezon. Atât Cosmin Contra, cât și cei din conducere își doresc să îmbogățească vitrina titlului cu încă un titlu. Contrar obiectivelor pe care și le-au propus, șefii lui Dinamo n-a făcut niciun transfer. Chiar și jucătorii sunt îngrijorați de această situație.

Penedo spune că Dinamo va fi una dintre echipele care se vor bate la titlu, însă avertizează că echipele contracandidate s-au întărit serios. Portarul dinamovist speră și el că va avea colegi noi.

„Eu și echipa mea, Dinamo, vom lupta la titlu. Așa sunt eu construit și așa e construit și acest grup. Acest grup a arătat că în ciuda a orice va lupta. Acum nu putem să nu observăm cu sunt echipe care s-au întărit serios, care au făcut transferuri foarte bune. Sunt echipe care anul trecut nu erau în luptă și poate că vor fi anul acesta. Sperăm ca din acest punct de vedere să se întâmple și la noi la ceva bun. Sper și cred în grupul pe care îl formăm, iar timpul va demonstra la ce nivel suntem”, a declarat Jaime Penedo pentru Dolce Sport.

Publicat: 25 06. 2017, 19:40
Actualizat: 25 06. 2017, 19:41