Jucătorii lui Poli îi acuză pe fani de rasism! „Ne fac maimuțoi!”

UPDATE
22:00
Patronul Timișoarei, Marian Iancu, a comentat
pentru www.prosport.ro afirmațiile făcute de senegalezul Mansour:
„Sunt niște considerente personale, date cu încălcarea
regulamentelor clubului. N-avea voie să le facă fără să consulte
clubul. Este o problemă delicată. Dacă ar exista vreo măsură ar fi
disciplinară pentru că a încălcat regulamentul, nu pentru ce a
spus. Nu vreau să implic clubul în discuția asta”
, a spus
Iancu.


Scandal la Timișoara. Jucătorii de culoare vor să plece din
cauza atitudinii rasiste a fanilor. Mansour spune că sunt suporteri
care vin la stadion doar ca să înjure și dezvăluie că mai mulți
jucători vor să plece!

„Sunt niste lucruri pe care le văd și nu-mi plac, lucruri urâte din
partea unor oameni și nu am putut să mai înghit. M-au înjurat de
multe ori, nu a fost o problemă, deși pe cei care m-au înjurat de
mamă nu îi voi ierta niciodată, dar apoi au trecut și la Parks.
Winston este distrus psihic din cauza lor. Apoi au trecut la Mejia
și acum la Nibombe. M-a deranjat foarte mult când am auzit ce au
strigat fanii la adresa lui pentru că și-a făcut datoria și a dat
totul la Timișoara. Dacă vrea să plece sau nu e doar problema lui
și a clubului, dar atunci când e facut maimuțoi și se ajunge la
lucruri rasiste mi se pare total anormal. Sunt oameni care vin doar
ca să înjure jucătorii de mama și de tată, nu se gândesc că ar
putea să fie și copiii lor în teren? Este nesimțire din partea lor,
la lucrurile pe care le strigă împotriva noastră, dacă nu le
convine să vorbeasca cu domnul Iancu, să ne dea afară pe toți cei
care suntem de culoare! Dacă suntem aici înseamnă că am meritat să
fim aici, dacă le convine sau nu, nu e problema noastră, dar să nu
mai vină doar să mănânce semințe cu burta umflata de bere și să ne
înjure în halul în care ne înjură. Asta este respectul
lor?
„, a spus Mansour.

„Timișoara e cel mai
civilizat oraș?”

„Ei zic că Timișoara este cel mai civilizat oraș, că suntem
deasupra Bucureștiului, dar dacă fac ceea ce fac nu suntem mai rău
decât ei? Ar trebui să vină să ajute echipa pentru că așa ne fac
doar mai mult rău. Ne doare și ne ating mai ales lucrurile legate
de rasism. Avem nevoie de ei mai ales acum când vrem să luptam la
titlu, nu să vină să-mi înjure mama”, a explicat Mansour.

„La meciul cu International mi se urla din tribuna că-mi rup
piciorul, cred că ei m-au blestemat de am ajuns iarăși să mă
operez. Ei zic că iubesc pe Poli? Păi ce fac ei pentru Poli? Eu am
venit din Africa și am făcut mai multe pentru echipa asta. Zic să
jucăm cu sufletul? Cum să facem asta când ei vin și ne
înjura?
„, a mai spus Mansour.

Publicat: 03 05. 2010, 20:36
Actualizat: 03 05. 2010, 22:08