Jucătorii lui Poli sunt bulversați:** „Ne-am luptat la titlu, niciunul dintre noi nu va rămâne să joace în Liga a III-a”
Fotbaliștii de la Poli Timișoara sunt bulversați de decizia
Comisiei de Licențiere din cadrul FRF, iar Srgian Luchin a
declarat, marți, pentru MEDIAFAX că nu crede că lotul actual
va rămâne și în Liga a 3-a.
„Sunt dezamăgit și bulversat de ceea ce se întâmplă. E o
decizie grea pentru noi, pentru că ne-am luptat la campionat în
acest an, iar acum aflăm că anul următor echipa ar putea juca în
Liga a 2-a sau a 3-a. Știu că mai e Comitetul Executiv al FRF joi,
dar mi-e greu să cred că se va mai întoarce o asemenea
decizie”, a spus Srgian Luchin pentru
MEDIAFAX.
Fundașul central este unul dintre jucătorii lansați în fotbalul
mare de clubul „alb-violet”, este născut în Banat, dar nu crede că
va continua la Timișoara în cazul în care echipa va fi
retrogradată.
„Eu am contract cu Poli, dar nu știu dacă voi rămâne sau
nu, depinde de foarte mulți factori, cred că niciun jucător din
lotul actual nu-și dorește să joace în liga a treia, suntem
jucători valoroși, am demonstrat-o pe teren. Oricât de atașat ai fi
de echipă, viața de fotbalist e scurtă, nu poți să-ți permiți să
mergi în liga a treia, niciunul dintre jucătorii care au dus greul
acestui campionat nu cred că ar rămâne”, a declarat
Luchin.