„Jucătorii noi nu se ridică la nivelul Stelei! Garda veche duce tot greul”
Fostul căpitan al Stelei, Sorin Paraschiv, analizează prestațiile din ultimul timp ale formației din Ghencea.
Mijlocașul a găsit cauzele parcursului dezastruos al echipei lui Lăcătuș; pe de-o parte, arestarea lui Becali afectează jucătorii, dar principala problemă e reprezentată de slaba campanie de transferuri.
"Din toate punctele de vedere, ultimele meciuri ale Stelei nu au fost plăcute. Nici din punct de vedere al fotbalului, nici al rezultatului, nici al spectatorilor. În câteva luni s-au uitat toate performanțele din ultimii ani și s-a ajuns la această atmosferă urâtă.
Există o influență negativă la echipă din cauza arestării lui Becali, dar jucătorii nu se ridică la pretențiile Stelei. S-au făcut transferuri, dar cei care au venit nu au adus nimic nou la echipă.Când vine greul la echipă, tot garda veche duce războiul", a spus închizătorul la Telesport.