„Jucătorii nu au de ce să se teamă! Nu vom fi retrogradați!”
Valeriu Argăseală nu se teme că Steaua va fi retrogradată în Liga a doua, în urma scandalului "Valiza".
Președintele echipei din Ghencea ține să-i liniștească pe jucători și le transmite să aștepte decizia instanței.
"Nu mi-e teamă că vom retrograda. Să se judece și vom vedea. Ese foarte ușor de interpretat un gest. Să lăsăm jusiția să-și spună cuvântul. Încă nu s-a judecat. Jucătorii nu au motive să se sperie de retrogradare", a spus Argăseală.
Oficialul stelist a vorbit și de situația transferurilor. Argăseală spune că nu s-a negociat cu niciun jucător din cei care se află în vizorul Stelei, după sărbători urmând a se demara discuțiile.
"Încă nu am discutat de nicun jucător din cei pe care îi avem pe listă. După sărbători vom demarara negocieri", a mai spus președintele Stelei.