Jucătorii Oțelului au tratat cu umor vizita medicală! „Mi-e rău de seringă” Glume cu Paraschiv, Pena și Antal
Campionii de la Oțelul au fost ieri dimineață la Centrul de Medicină Sportivă pentru analizele obligatorii. Chiar dacă au glumit non-stop, gălățenii nu s-au declarat deloc încântați de întâlnirea cu acul de seringă.
„Mi-e rău de seringă, nici nu mă uit când îmi ia sânge”, a spus portarul Milos Buchta. „Terminați cu prostiile, mi-e frică de ac mai tare decât vouă!”, a replicat fundașul Samoel Cojoc. Gabriel Paraschiv a albit la față când a dat ochii cu asistenta medicală care l-a înțepat în venă: „Fotografiază-mă, poate așa mai uit de acest moment! Noi, fotbaliștii, trebuie să avem sânge rece în fața porții adverse, nu aici, la medic.”
„Analizele mele, mai slabe ca ale bunicii!”
Branko Grahovac a avut replica dimineții când a ieșit din cabinet: „Vai, catastrofă! Sunt o catastrofă! Analizele mele au ieșit mai rele decât ale bunicii!” Ultimii la teste au fost Pena și Antal. Conectat la aparatul de EKG, Antal a fost ținut întins mai mult decât colegii săi, motiv de ușoară îngrijorare pentru el. „Doamnă, am probleme? E grav?”, a întrebat acesta, liniștit imediat de Pena: „Liviule, te implici prea mult, stai calm! Nu vezi că ești îndrăgostit? Le strici oamenilor aparatura.”