Le-a bătut pe Rapid și Steaua, reușind să spele imaginea gri dobândită de Dinamo de-a lungul campionatului abia încheiat.
Cornel Țălnar (foto) și-a terminat misiunea pe banca tehnică a roș-albilor imediat după partida cu UTA. Nu aceasta este și dorința jucătorilor. Liderii vestiarului nu concep să se despartă de antrenorul care le-a fost alături când toată lumea îi contesta și au încropit un plan. „Câinii” intenționează ca, la prima întâlnire cu Mircea Rednic, viitorul principal din „Ștefan cel Mare”, să militeze pentru menținerea lui Țălnar în stafful tehnic.
Concret, jucătorii îi vor cere „Puriului” să-i găsească „Țânțarului” un post de secund. Problema este că antrenorul de 46 de ani și-a ales deja asistentul pentru noul mandat de la Dinamo, pe Jean Vlădoiu. Totuși, Rednic și Țălnar au lucrat împreună la programul de pregătire din intersezon și este posibil să colaboreze și din vară încolo. Nu doar fotbaliștii insistă pentru păstrarea „Țânțarului”. Cornel Dinu i-a cerut lui Borcea să rezolve situația celui poreclit „Del Bosque de la Dinamo”, căruia i se pregătea un loc în departamentul de scouteri. Șeful roș-albilor este și el de acord cu ideea ca Rednic să fie principal, iar Țălnar secund.
Dacă aș fi în locul acționarilor de la Dinamo, eu l-aș păstra pe Țălnar. Este un antrenor meseriaș Dumitru Dragomir președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER