După eșecul cu Sportul, scor 1-3, la Dinamo nu mai este liniște, iar scaunul lui Ciobotariu nu mai este la fel de sigur.
Ionel Dănciulescu a declarat că jucătorii sunt principalii vinovați pentru rezultatele slabe din ultima perioadă și îndeamnă la unitate pentru a trece de aceste momente grele.
„Noi suntem vinovați, cei care am intrat pe teren, nu Ciobotariu. El a făcut numai lucruri bune la echipă. Nimeni nu ne dădea vreo șansă, dar uite că suntem pe doi. E un moment mai greu, dar mai sunt de jucat destule meciuri. Se pot întâmpla multe până la final. Trebuie să fim uniți toți, antrenori, jucători, conducători și suporteri. Doar așa putem trece peste meciul cu Sportul. La primul eșec din acest retur au fost spuse lucruri foarte grave despre noi.
Suntem o echipă de fotbal. Așa cum ne-ați făcut până acum cei mai buni jucători, acceptăm orice critică legată strict de fotbal. Suntem de acord că nu suntem într-o formă bună, că jocul suferă, pentru că este adevărat. Celelalte lucruri care s-au spus, nu au darul decât de a încerca să ne destabilizeze, dar nu vor reuși. Suntem un grup unit, suntem o familie, așa am făcut rezultatele pe care le-am avut, împreună”, a declarat Ionel Dănciulescu.
Atacantul „câinilor” a vorbit și despre meciul cu Oțelul Galați, unul extrem de dificil, mai ales că elevii lui Dorinel Munteanu sunt într-o evidentă revenire de formă.
„Sunt într-o evidentă creștere de formă. Chiar dacă au pierdut cu Vaslui în Cupă, au făcut un joc bun. Mergem să câștigăm la Galați. Mereu am avut meciuri grele acolo, dar caracterele abia acum o să se arate, când e greu” a mai precizat Danciu-gol.
Cătălin Munteanu crede că presiunea care există la Dinamo este normală, iar perioada următoare va fi decisivă.
„E un moment mai greu pentru noi, având în vedere eșecul cu Sportul. Mare parte din evoluția bună din tur s-a datorat relației bune din vestiar. Atuul principal este că suntem o familie. E normală presiunea la Dinamo, pentru că noi ne batem la titlu. E important să trecem cât mai repede peste această perioadă”, a spus Cătălin Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER