Spectacolul din tribunele de la Istanbul poate fi depășit de suporterii Stelei, în opinia fotbaliștilor vicecampioanei României. Atmosfera incendiară creată pe stadionul „Ali Sami Yen” de suporterii vicecampioanei Turciei a fost simțită pe propria piele de jucătorii roș-albaștri. La finalul partidei de la Istanbul, Dorin Goian a vorbit despre fanii lui Galatasaray. „Suporterii lor au fost fantastici. La 2-2, parcă tot stadionul înnebunise, la un moment dat mi-am adus aminte de ce s-a întâmplat cu noi la Middlesbrough. Totuși, eu sunt sigur că, la meciul retur de la București, stadionul din Ghencea va fi plin, iar susținătorii Stelei vor face o atmosferă și mai incendiară. Cu ei în spate, Steaua nu are cum să piardă calificarea”, a spus Goian.
„Fanii noștri sunt senzaționali“
Pe aceeași lungime de undă cu fundașul roș-albaștrilor s-a aflat și căpitanul Stelei, Mirel Rădoi. „Este adevărat, atmosfera de pe «Ali Sami Yen» a fost una specială, dar sunt sigur că în Ghencea suporterii Stelei vor fi senzaționali. Avem nevoie de un stadion plin”, a spus Rădoi. Același mesaj către suporterii Stelei l-a avut și veteranul echipei, Petre Marin. „Sper din suflet că în retur fanii Steliei vor veni în număr mare la meci, deoarece avem nevoie de sprijinul lor. După cum a văzut toată lumea, și Galata a fost împinsă de la spate de fanii ei”, a încheiat Petre Marin.
"Avem nevoie de un stadion plin. Sunt sigur că fanii noștri se vor ridica la înălțime și ne vor împinge de la spate către calificar"– Mirel Rădoi, fundaș Steaua "Fanii Galatei au fost fantastici. La 2-2, parcă tot stadionul înnebunise și mi-am adus aminte de Middlesbrough"– Dorin Goian fundaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER