Cea mai gravă problemă cu care se confruntă Universitatea și suporterii ei în anul 2010 este mutarea la Severin, iar Adrian Mititelu tinde să permanentizeze anomalia. Asta deși jucătorii îi cer să mute echipa înapoi pe „Oblemenco”.
„Ne simțim extraordinar la Severin, băieții sunt foarte fericiți acolo, nu întrevăd vreo schimbare”, explică patronul Științei pe blogul personal. Și, totuși, jucătorii nu sunt chiar așa de entuziaști de această idee. „Normal ar fi să jucăm la Craiova!”, a spus Alex Pițurcă, completat de Mihai Costea: „Cel mai bine ar fi să se joace pe «Oblemenco»”. La fel de dornic să revină pe „Oblemenco” este și Ovidiu Dănănae: „Sper să avem rezultate bune, să ne împăcăm cu suporterii și să revenim la Craiova, pentru că aici e casa noastră”. Pe lângă faptul că acolo nu e contestat de fani, Adrian Mititelu mai are un motiv important pentru care dorește ca Universitatea să-și dispute în continuare meciurile la Severin. Oltenii au câștigat aproximativ 200.000 de euro numai din vânzarea biletelor în returul campionatului trecut, iar cheltuielile cu folosirea stadionului sunt incomparabil mai mici decât în Bănie.
„M-am pronunțat foarte clar: jucăm tot la Severin!” Adrian Mititelu, patron Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER