‘Jucătorii sunt liberi să facă ce vor în timpul liber **atâta timp cât dau 100% pe teren’
Cristiano Bergodi nu s-a arătat deranjat de faptul că jucătorii săi au petrecut toată noapte într-un club din București. Italianul a spus că e timpul lor liber și e normal să se distreze, însă ei trebuie să dea totul pe teren.
"Pe mine mă intersează să dea sută la sută pe teren, nu ce fac în timpul liber. Atâta timp cât sunt mulțumit de ce fac pe teren, ei sunt liberi să facă ce vor. Nu sunt dictator, sunt profesionist și trebuie să am o relație bună cu jucătorii", a declarat Cristiano Begodi
Tehnicianul nu a semnat nici în momentul de față cu Steaua, însă consideră o formalitate parafarea contractului. Bergodi mai vrea doi jucători la Steaua ca să se poată bate la titlu.
"Mai aștept doi jucători, ne gândim la meciul cu Ujpest, mai sunt cinci zile în care ne putem pregăti. E adevărat că încă nu am semnat contractul, dar e o chestiune formală, dar din punctul meu de vedere, e semnat sută la sută. O să mă întâlnesc și cu Gigi zilele astea să îi spun cum a fost în Austria și să mai vorbim despre echipă!", a spus italianul, care a vorbit și despre meciul de prezentare: "Nu mă interesează că nu s-au vândut bilete pentru amicalul cu Genclerbirligi. Mă interesează ca fanii să vină la stadion la meciul cu Ujpest. Oricum, dacă nu vin, noi trebuie să le recâștigăm încrederea prin jocul nostru! Sunt supărați probabil după sezonul trecut și depinde numai de noi să îi aducem din nou la stadion"
Â