Marius Lăcătuș a comentat prestația celor de la Steaua II în meciul cu CS Ovidiu de astăzi, scor 0-0. Lăcătuș a spus că cei șapte jucători veniți de la prima echipă a roș-albaștrilor nu au evoluat conform așteptărilor sale și așteaptă o ocazie bună pentru a purta o discuție serioasă cu cei șapte ‘renegați’.
"Normal că îmi doream mai mult. Eu nu am discutat cu jucătorii. Prestația unora dintre ei nu s-a ridicat la nivelul dorit. Steaua II are ca obiectiv promovarea, iar acest lucru poate fi realizat. Pretențiile sunt mari de la jucători, dar se pare că ei nu o fac tot timpul bine. O să avem o discuție cu ei. Niciodată nu s-a pus problema vânzării lui Szekely. Mie nu mi s-a comunicat niciodată că ar fi avut loc o discuție între patronul Stelei și al Timișoarei pentru transferul lui Janos", a spus Marius Lăcătuș la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER