Jucătorii Universității Craiova și-au luat gândul de la titlul de campioni: „Poate la anul, acum nu avem șanse”! Președintele Sorin Cârțu comentează despre play-off

Jucătorii Universității Craiova și-au luat gândul de la titlul de campioni: „Poate la anul, acum nu avem șanse”! Președintele Sorin Cârțu comentează despre play-off
Jucătorii Universității Craiova și-au luat gândul de la titlul de campioni
  • Publicat:

Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu (29 de ani), spune că diferenţa de 11 puncte faţă de liderul Ligii 1, CFR Cluj, este irecuperabilă pentru el şi colegii săi şi că din campionatul următor alb-albaştrii se pot gândi din nou la lupta pentru prima poziţie.

În prima etapă din play-off, Universitatea Craiova se va duela cu FC Argeş, vineri, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”.

Altfel, preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei lui Laurenţiu Reghecampf din meciul cu Farul şi mai ales de parcursul ei din ultima perioadă, cu şase victorii în ultimele şase partide.

Jucătorii Universității Craiova și-au luat gândul de la titlul de campioni: „Poate la anul, acum nu avem șanse”! Președintele Sorin Cârțu comentează despre play-off

„Sorinaccio” crede că în play-off Universitatea Craiova va avea parte de o situaţie diferită, deoarece adversarii sunt de valori apropiate, însă gloria Craiovei Maxima mizează pe forma bună şi surplusul de moral de care beneficiază în acest moment jucătorii olteni.

La rândul său, brazilianul Gustavo (30 de ani) spune că parcursul din 2022 al Universităţii Craiova, cu șapte victorii, un egal şi un eşec, este produs de atmosfera bună din vestiar.

„Am pregătit meciul cu Farul foarte bine, s-a văzut altă determinare şi agresivitate faţă de meciul tur şi cred că acest lucru ne-a adus victoria. Despre titlu, poate la anul…nu mai vreau să vorbesc de titlu, pentru că nu mai avem şanse anul acesta, sunt prea multe puncte, iar CFR este echipă puternică şi ştie să gestioneze acest lucru.

Nu cred că va mai putea să-i prindă cineva. În play-off, noi vom încerca să tratăm fiecare meci la victorie şi să acumulăm cât mai multe puncte. Pentru mine nu este o surpriză prezenţa Argeşului în play-off, pentru că este o echipă puternică.

Ne aşteaptă un meci greu ei, vor veni să câştige punct sau puncte, dar dacă vom arăta ca în meciul cu Farul, ca determinare şi agresivitate, nu cred că se va pune problema învingătoarei” a declarat Nicuşor Bancu.

Pentru mine nu este o surpriză prezenţa Argeşului în play-off, pentru că este o echipă puternică. Ne aşteaptă un meci greu ei, vor veni să câştige punct sau puncte, dar dacă vom arăta ca în meciul cu Farul, ca determinare şi agresivitate, nu cred că se va pune problema învingătoarei – Nicuşor Bancu

„Suntem foarte fericiţi după aceste victorii, este meritul întregii echipe, atmosfera este bună şi la antrenamente şi se poate constata şi pe teren, la meciuri. Trebuie să continuăm la fel, să fim agresivi, pentru a mai urca în clasament, cât mai sus posibil. Cu Argeşul, în debutul play-off-ului, va fi un meci greu, i-am văzut câştigând la Botoşani, după ce bătuseră şi Farul în deplasare” a precizat și Gustavo.

Am mai jucat cu Farul şi am câştigat, dar parcă de data aceasta a fost şi cu consistenţă în joc, chiar dacă a fost doar 1-0. E super ceea ce au realizat băieţii în ultimul timp, 6 victorii din 6 meciuri, au mai recuperat ceva din ce s-a pierdut pe finalul anului trecut, din înfrângerile acelea neaşteptate. Poziţia aceasta, locul 3, te face să priveşti altcumva play-off-ul, vom vedea cum se va desfăşura, dar eu am încredere, pentru că suntem pe o linie ascendentă şi sper că vom continua cu evoluţiile bune. Play-off-ul este altceva, joci cu echipe care sunt apropiate valoric, se poate întâmpla orice – Sorin Cârţu

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×