Discuțiile dintre conducere și fotbaliști au avut loc și în contextul în care clubul a avut zilele trecute data de depunere a dosarului de licențiere, iar până pe 31 decembrie 2013, foarte mulți jucători aveau de încasat restanțe pentru mai multe luni. Mai mult, din cauza acestor probleme, atmosfera în cadrul echipei e încordată, trupa „galben-verde” fiind extrem de nemulțumită de ultimele întâmplări.
În urma întâlnirii dintre elevii lui Ciobotariu și Ciprian Damian, s-au semnat înțelegeri de plată după cum urmează: jucătorii care au restanțe din 2013 trebuie să-și încaseze banii până la 31 martie 2014. Apoi, restanțele acumulate în acest an vor fi virate până la finalul sezonului, mai ales că în luna mai urmează ca Liga profesionistă de Fotbal să vireze ultima tranșă din drepturile TV.
În aceste condiții, moldovenii au rezolvat un punct important în vederea obținerii licenței. Chiar și așa rămân datorii mari către foști jucători și impresari, SC Vaslui având foarte multe memorii în desfășurare la Comisia de Disciplină a LPF și la TAS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER