Jucătorii Vasluiului s-au reunit!** Pancu a venit doar pentru a-și lua rămas bun de la foștii colegi

Lotul echipei FC Vaslui s-a reunit, luni dimineață, la stadionul
Municipal din Vaslui, după cinci săptămâni de pauză, de la reluarea
pregătirilor lipsind nemotivat brazilianul Wesley Lopes.

Printre cei 25 de jucători prezenți la reunire s-au numărat și
Vasile Buhăescu, Marius Ștefoi și Petar Jovanovici, reveniți după
ce au fost împrumutați la alte grupări.

Tehnicianul Viorel Hizo a declarat că Wesley va suporta
consecințele faptului că a lipsit nemotivat. De la reunire au mai
lipsit, însă învoiți, Yero Bello și David Rivas, primul doarece are
proces în Israel, iar al doilea pentru că soția sa va naște gemeni,
miercuri. Cei doi sunt învoiți până joi.

La reunire a fost prezent și Daniel Pancu, dar numai pentru a-și
lua rămas bun de la foștii colegi și de la antrenorul Viorel
Hizo.

„A fost dorința lui ca după meciul cu Astra să nu mai
joace la Vaslui. Era un jucător favorit al meu, așa cum a fost la
Rapid, unde a ajuns și la națională. Regret că nu a vrut să rămână
la Vaslui”
, a declarat Hizo.

FC Vaslui va efectua două stagii de pregătire centralizată în
această iarnă, unul la Poiana Brașov (18-25 ianuarie) și unul în
Antalya (2-16 februarie), pe perioada celor două cantonamente având
programate și opt meciuri de verificare. La Poiana Brașov,
vasluienii vor întâlni, între altele, echipele Ceahlăul Piatra
Neamț și FCM Bacău. Cea mai importantă adversară a FC Vaslui în
Antalya va fi ȚSKA Sofia (15 februarie).

Mediafax

Publicat: 10 01. 2011, 11:18
Actualizat: 10 01. 2011, 11:19