Jucătorul care poate face pace între Levi și Beitar vorbește despre transferul la Steaua!** ‘Îl știu pe MM! Vreau să vin’

Există un jucător care ar putea face pace în războiul dintre
Steaua și Beitar Ierusalim. Numele lui e Amit Ben Shushan. ProSport
a scris în ediția de ieri că, pentru a-i împăca pe cei din Israel,
e posibil ca Steaua să-l transfere pe acest atacant. Jucătorul a
declarat în exclusivitate pentru ProSport că ar vrea să vină în
România.

Salut, în România deja se vorbește de un transfer al tău la
Steaua. Ai auzit?

Da, știu că numele meu a fost vehiculat prin presă. Dar mie,
oficial, nu mi-a spus nimeni că trebuie să mă duc la Steaua.

Dar ai vrea să vii?
Cum să nu! Steaua e cel mai bun club din România. În plus, aș avea
ocazia să lucrez din nou cu domnul Levi. Ne-am înțeles bine la
Beitar.

Totuși, toată cariera ta ai jucat la Beitar, ai pleca
într-un fotbal străin?

Da, pentru că ar însemna ceva nou pentru mine. E o onoare că Steaua
mă dorește și e o veste bună, care îmi dă speranțe. La Beitar
mi-am făcut datoria. Îl știu și pe Mihai Stoica de la Steaua, am
auzit lucruri bune despre echipă, știu că are un lot valoros și se
va bate la titlu.

Despre Roni Levi ce ne poți spune?
E un antrenor foarte bine pregătit și un foarte bun profesionist.
Știe să comunice cu jucătorii. A câștigat trei titluri în Israel,
așa că nu sunt dubii. O să facă treabă bună la Steaua. Eu acum sunt
în Israel. Aștept vești să văd dacă îl voi însoți în România. Ar fi
o mândrie să joc acolo.

„Ben Shushan e singurul care poate acoperi un post
deficitar pentru noi. Celelalte nume vehiculate sunt pe poziții
deja ocupate”

Mihai Stoica, manager Steaua

300 de mii de
euro
e suma pe care Beitar o vrea pentru împrumutul
pe un an al lui Ben Shushan

„Nu eu i-am spus lui Meme de Ben Shushan, ci el mie. Știa
multe despre el. E prematur să vorbim despre transferul
lui”

Roni Levi, antrenor Steaua


Despre Ben
Shushan

– poate evolua atât vârf, cât și extremă dreapta, iar în ultimul
sezon a înscris patru goluri în 28 de partide
– a fost crescut la Beitar, iar din 2004 evoluează pentru echipa
mare a clubului din Ierusalim, pentru care a marcat 26 de goluri în
160 de meciuri
– are și 12 prezențe în naționala Israelului, pentru care a marcat
două goluri


Levi: „Steaua n-o să
plătească”

Beitar i-a oferit 24 de ore Stelei să plătească 100.000 de euro ca
să-l lase pe Levi (foto) la Steaua. Totuși, tehnicianul a spus ieri
la televiziunea One că nu se va întâmpla asta. „Steaua n-o să
plătească nicio compensație. Gaydamak știa că o să plec în România
și nu s-a împotrivit. Nu are de ce să ceară suspendarea mea,
deoarece am plecat cu două luni înainte să înceapă campionatul”, a
precizat Levi, care mâine va reveni la București.

Publicat: 14 06. 2011, 03:00
Actualizat: 14 06. 2011, 07:31