Jucătorul pe care Meme vrea să-l îndepărteze de la Steaua se pregătește să revină pe teren!** Va reuși să se impună în echipa lui Roni Levi?
Adus în mandatul lui Victor Pițurcă, mijlocașul nu a mai prins decât rareori un loc în echipa antrenată de Roni Levi, după care a suferit o accidentare care l-a scos complet din circuit.
Pentru că se știe că Mihai Răduț nu e pe placul lui Mihai Stoica, care ar vrea să-l îndepărteze încet-încet din Ghencea pe tânărul care a costat aproape un milion de euro, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Cosmin Matei.
Aflat la clinica din Roma alături de Gabi Matei, Mihai Răduț, va reveni în țară peste 10 zile. Recuperarea mijlocașului roș-albaștrilor decurge foarte bine, urmând un tratament de specialitat pentru accidentarea sa din zona aductorilor.
„Răduț face un tratament special pentru recuperare. I s-a dat un fizioterapeut și un doctor personal. Face bazin, exerciții fizice și exerciții specifice accidentării sale în zona aductorilor. Mai mult ca sigur, va mai sta la Roma și săptămâna viitoare, iar în 10 zile sperăm să se întoarcă în țară.” a spus o sursă din cadrul clubului stelist pentru ProSport.
800 de mii de euro a plătit Gigi Becali clubului Internațional Pitești pentru transferul lui Răduț la Steaua