După ce Roni Levi și-a anunțat demisia de la Steaua, și managerul MM Stoica a făcut același lucru. Fostul conducător al roș-albaștrilor a recunoscut că a garantat pentru Roni Levi în fața patronului și că l-a păcălit pe acesta, înștiințându-l că israelianul știe limba română de pe vremea când o antrena pe Unirea Urziceni.
Este binecunoscut faptul că Becali are pretenția ca antrenorul să cunoască limba română, pentru a comunica mai ușor cu fotbaliștii, lucru care nu s-a întâmplat în cazul lui Levi.
„I-am zis lui Gigi că Roni Levi înțelege limba română. Eu nu judec antrenorii după acest criteriu, ci după CV. Eu, dacă nu credeam în Levi, nu-l propuneam la Steaua.
Dacă mă gândeam numai la mine, să îmi meargă bine și leafa să vină în continuare, nu mă implicam în nicio decizie”, a declarat MM Stoica la Fanatik Show, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER