Judecata privind returnarea banilor din dosarul „Valiza” se mută la Cluj!
Curtea de Apel Cluj va soluționa procesul în care Gigi Becali cere recuperarea banilor confiscați în dosarul "valiza", după ce vineri judecătorii bucureșteni au admis cererea în acest sens formulată de acuzare, anunță MEDIAFAX
La termenul de vineri al procesului, procurorul de ședință a solicitat judecătorilor Curții de Apel București trimiterea cauzei pentru soluționare instanței similare din Cluj, explicând că aceasta este o cerere accesorie a dosarului penal aflat la instanța clujeană, astfel că ea trebuie judecată de această instanță de fond.
În replică, avocatul lui Teia Sponte, cel care a solicitat în numele lui Gigi Becali recuperarea banilor din dosarul "valiza", le-a spus judecătorilor că, în opinia sa, Curtea de Apel București este instanța competentă să soluționeze această cerere și că reprezentantul DNA nu a indicat un temei de drept a cererii de declinare pe care a formulat-o.
Întrebat de instanță care este temeiul în baza căreia solicită declinarea plângerii la Curtea de Apel Cluj, procurorul a spus că este vorba de regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești.
După deliberări, Curtea de Apel București a admis, vineri, cererea procurorului.
Â