La mai puțin de 24 de ore după ce a marcat două goluri în poarta Stelei, Juliano Spadacio a povestit cum a trăit prima victorie a Rapidului în Ghencea după 10 ani și cum a sărbătorit succesul. Totodată, brazilianul a făcut și o dezvăluire șocantă, declarând că vrea să plece de la Rapid dacă va primi o ofertă avantajoasă.
Felicitări pentru cele două goluri. Cum te simți după ce ai învins de unul singur pe Steaua? Sunt obosit, dar și foarte fericit. Dar aș trece oboseala pe locul al doilea. E foarte important că am câștigat aseară (n.r. – vineri seara) și că am mai făcut un pas spre calificarea în cupele europene. La faza golului doi ți-a fost frică că vei rata? Nicio clipă nu m-am gândit că voi putea rata. Pasa de la J.P. Andrade a fost excelentă și țin să-i mulțumesc pe această cale.
Sunt aceste două goluri cele mai importante din cariera ta? Nu pot să spun asta. Fiecare gol e important. Cele două goluri de vineri ne-au adus trei puncte care ne plasează într-o poziție favorabilă în lupta pentru Europa League.
Ce ai făcut după meci? Cu cine ai sărbătorit victoria? Am primit felicitări din partea conducerii tehnice, iar apoi am plecat fiecare spre casele noastre. Eu am vorbit câteve ore cu familia mea din Brazilia, pe internet. Îmi este foarte dor de toți cei de acasă. Abia aștept să se temine campionatul și să plec acasă, la ai mei. Te așteptai ca în primul sezon în România să marchezi 15 goluri? Nu. Sunt surprins că am înscris așa de mult, mai ales că eu joc mijlocaș și că nu mi-am propus niciodată să marchez un anumit număr de goluri. Oricum, sunt fericit pentru cele 15 reușite și sunt convins că fiecare gol a ajutat Rapidul în acest sezon. Nu e important ca eu să marchez. Important e să câștigăm cât mai multe meciuri. Se apropie finalul de sezon. Mai rămâi la Rapid? Dacă va veni o ofertă bună atât pentru mine, cât și pentru club, aș dori să plec de la Rapid. Voi discuta cu domnul Copos la finalul campionatului și vom vedea dacă mă dorește cineva.
„Free Football” i-a purtat noroc Înainte de meciul Steaua-Rapid, Juliano Spadacio a acceptat inițiativa ProSport de a promova un mesaj anti-violență, alături de stelistul Toja. La sfârșitul ședinței foto, Juliano era extrem de concentrat pentru meciul cu Steaua. „Nu mi-e teamă de Steaua, dar meciul e decisiv pentru noi. Trebuie neapărat să câștigăm, altfel e greu să prindem Uefa”, spunea brazilianul care, 24 de ore mai târziu, devenea eroul derby-ului.
Cel mai bun sezon al carierei
Mijlocașul transferat vara trecută de la Nacional Madeira, la insistențele lui Jose Peseiro are la Rapid, cel mai bun parcurs din carieră. Spadacio a explicat secretele reușitelor sale: „La Madeira jucam mai mult defensiv, aici am mai multă libertate în joc și ajung adesea la finalizare. E adevărat că și colegii m-au ajutat foarte mult și țin să le mulțumesc”. Spadacio a reușit să marcheze în Liga I 15 goluri, aproape dublu față de cât marcase în trei sezoane la Nacional Madeira.
A intrat în vizorul lui AEK Atena
Evoluțiile lui Spadacio din acest sezon au atras atenția mai multor cluburi din Europa. Printre ele se numără și AEK Atena care l-a monitorizat atent și la meciul de la Buzău. Surse apropiate clubului din Giulești susțin că prețul de pornire de la care vor pleca eventualele negocieri este în jur de trei milioane de euro. „Spadacio este un fotbalist complet. Are veleități creative, dar apare foarte bine și la finalizare. Să nu mai vorbim de tehnica sa prin care a reușit să înscrie câteva goluri frumoase la Rapid”, a spus un oficial. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER