Junior Moraes face cu ochiul CFR-ului!** „Oare mă regretă? Poate!”
Brazilianul a învins CFR-ul deși a evoluat accidentat și a ajuns
alături de colegi cu o zi înainte de joc după un tratament intensiv
la Pompiliu Popescu.
Junior, după Steaua, ți-a căzut victimă CFR-ul. Crezi că regretă că
nu te-au luat în vară?
Nu știu, oare mă regretă? Poate. Eu mă bucur că îmi ajut echipa mea
mai ales că în ultima perioadă am jucat tot cu probleme.
Lumea a rămas mirată că Gloria trage pentru cupă deși suferă în
campionat…
Păi de ce, e o competiție importantă! Ne dorim mult trofeul ăsta,
cel puțin eu unul foarte mult! Îmi doresc să repetăm însă
rezultatul acesta și în campionat luni la Bistrița.
Ce va aduce iarna pentru tine? Un transfer?
Nu știu, nu mă gândesc la asta acum. Nu ai văzut unde e echipa în
clasament? Nu mă pot gândi la asta. Să adunăm puncte și apoi vom
mai vedea
Pe cine dorești ca adversar în semifinale?
Vorbim la anul despre asta, acum trebuie să ne concentrăm doar pe
campionat. Aici stăm mai slab, avem de recuperat, iar la primăvară,
mai vedem.
‘”Vreau
să-i batem și în campionat. Mă bucur că am bătut specialista
cupei”, Andrei Mureșan, mijlocaș Gloria
„Nu avem ce să ne reproșăm din punct de vedere al fotbalului, azi
nu am avut noroc, trebuie să recuperăm în campionat”, Felice
Piccolo, fundaș CFR Cluj
18 jocuri fără eșec
bifase CFR-ul până aseară în cupă de la Poli-CFR 2-0, de la
Hunedoara din 2006
5 ani a stat
Manea la Bistrița în mandatul precendent, el reșind să bifeze
promovarea Gloriei în prima divizie din postura de jucător-antrenor
secund
Tata Jean
a luat pastile la pauză
Președintele bistrițenilor, Jean Pădureanu, a trăit intens partida
din Gruia și a fost nevoit să ia pastile de inimă la pauză. „Da,
așa e, am nevoie de ele. Am trăit intens jocul dar mă bucur că am
reușit o performanță. De acum, ce o vrea Domnu’ în cupă. Oricum,
sper să luăm puncte și în campionat cu CFR”, a dezvăluit
Lordul.
Mureșan a
sărit la gâtul lui Vidan
Șeful CFR-ului l-a criticat pe asistentul Vidan la finele partidei.
„Cum a văzut el de la 40 de metri penalty? Nu pot să cred! Balaj
voia să o ia spre centru, nu avea intenție să dicteze nimic!”, a
strigat Iuliu Mureșan. Altfel, în 2001, când CFR-ul era în divizia
B, Gloria a eliminat tot în Gruia în șaisprezecimile Cupei pe
„feroviari” după un identic 0-1 la Cluj.