Juniori, nu ultrași!** Dinamo a fost susținută de o mini-galerie de puști

Fanii dinamoviști n-au sfârșit protestul împotriva conducerii clubului, astfel că ieri, în ziua meciului cu FC Brașov, s-a derulat un nou episod din acest conflict. După ce dimineața au vopsit zidurile dimprejurul stadionului cu mai multe mesaje, aseară au lăsat goale peluzele din „Ștefan cel Mare”.
„Boicot în «Groapă»” sau „Nimeni la meci!”, acestea au fost cuvintele pe care cei care au traversat zona stadionului Dinamo le puteau citi pe zidurile arenei sau pe cele din împrejurimi. Iritați de noile condiții de acces stabilite de conducerea clubului, ultrașii nu au mai semnat condica la peluze, ci au stat ori în fața televizorului, ori la tribuna a II-a, cum a făcut un grup de 40 de suporteri. Aceștia nu au încetat să invoce intervenția DNA-ului în afacerile conducătorilor lui Dinamo, dar, pe de altă parte, de data aceasta au încurajat și echipa lui Ciobotariu.

50 de copii în PCH

În același timp, șefii clubului n-au stat cu mâna în sân și s-au reorientat spre tineret. Dacă la peluza I au adus toți juniorii clubului, aproximativ 150, care au venit îmbrăcați în treningurile de prezentare, la peluza „Cătălin Hîldan” și-au găsit locul aproximativ 50 de copii. Aceștia au privit zgribuliți meciul cu Brașov, fără a mai exista pericolul provocat de prezența ultrașilor cu care locul obișnuise.

Publicat: 24 10. 2011, 09:50
Actualizat: 24 10. 2011, 09:51