Jurnalu lu Tănase**
Deci hai Steaua! Mam întors de la Kraiova unde ne trebuiau 3
puncte și pe șefu nu l-au costat prea mult, fiindcă Mititelul e-n
foame. Doar că începe să bate la ochi că marcăm în estra-timp.
D-aia Capetanos mai face schimb de minute cu Șzekely. Adversarii
era pesimiști, dar nu de la eșecee, ci au auzit că vine Pitzurcă.
Mă întreb cum aș fi io, dacă mi-ar intra Satana în vestiar, ptiu să
scuip în sân! Nu al meu, al bombei mele sexy!
Problema e că mia esplodat bomba în conturi. Dupe meci am fost,
tradițional, la un restaurant de lux cu manele, care mi l-a
recomandat Tamaș. Am început cu o cola, dar fiindcă era prea puțină
la o sticlă de vin, m-a luat valul și am exagerat cu cola. Chiar mi
s-a făcut rău la un moment dat, dar nu de la suc, ci fiindcă am
amețit dansând pe boxă dezbrăcat. Gagica mă tot trăgea jos, de m-a
epuizat. Ciudat, cum pune mâna pe mine, cum mă epuizează. Are
dreptate șefu, e ezact ce i se-ntâmplă lui cu Argăseală.
Nu mai pun cola în gură în viața mea. Bine, nici no să-mi mai
permit. Mi-a venit nota 20 de milioane de lei și 30.000 de euro. Cu
tot cu amenda de la șefu, care m-a făcut vagabond. Sunt revoltat,
io nus vagabond, nu-mi părăsesc bomba sexy. Așa cum face el cu
toate bombele lui de antrenori. Oricum, îi mulțumesc lu patronu că
mi-a făcut un bine. Iulia a zis că mă consolează ea la iarnă de
toți banii pierduți.
Iar de beutură nam grijă. Mă țin dupe șefu prin cazinouri și ce nu
bea el, nu duc io la ureche. Fiindcă vinul roșu e medicament curat,
mă tot îndeamnă bomba mea sexy. Cică întărește fitilu!
articol scris de Mihai
Găinușă