Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 29: „M-am antrenat de multe ori și în spatele porții, nu-i nicio problemă…”

„Jurnal de refacere” este un demers unic în mass media sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani,  va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. 

Astăzi mi-am luat Â«la revedere» de la colegi pentru că mâine voi pleca la Brașov. Mi-au spus că o să le fie dor de mine și că o să ținem legătura. Eu n-o să mă mai întorc la Mediaș, pentru că după ce îmi voi scoate gipsul voi fi la București pentru recuperare. Oricum, și ei pleacă pe 28 decembrie în cantonament și vor sta acolo vreo două săptămâni. O să îmi lipsească și mie pentru că mi-a prins tare bine timpul petrecut aici, alături de ei. Poate părea ciudat pentru mulți, dar viața mea nu e deloc plictisitoare acum. Am avut grijă să îmi aranjez programul și am avut alături de mine și foarte mulți oameni. 

(întrebat de reporter despre stările de după accidentare și cele de acum, fotbalistul oferă o mărturie emoționantă) La început eram deprimat. Nu voiam să arăt nimănui asta, încercam să fiu tare pentru familia mea, să nu sufere ei. Mama, soția plângeau… nu voiam să arăt că sunt atât de afectat. Dar s-au dus momentele alea și, ușor, ușor, am început să mă obișnuiesc cu situația și să mă concentrez pe ceea ce am de făcut pentru a reveni. Nu privesc în trecut, n-am timp de așa ceva. Și, până la urmă, dacă eu nu sunt optimist, cine să fie? 

Azi mi-am făcut programul obișnuit cu cele două sesiuni de electrostimulare și acum, pe seară, am ieșit cu câțiva dintre colegi la un restaurant. N-am mai mâncat de ceva timp o pizza bună (râde). Aseară am primit un mesaj de încurajare de la domnul Sabău. Nu e primul pe care-l primesc de la el, mi-a mai tot trimis în ultima perioadă și, sincer, mă fac să mă simt tare bine. Găsește cuvintele potrivite de fiecare dată. În plus, sunt fericit să văd că un antrenor alături de care am lucrat se gândește la mine. Pe el l-am avut un an și jumătate la Bistrița, apoi am mai lucrat și la Târgu Mureș jumătate de an. 
(întrebat de reporter dacă se gândește să apeleze la serviciile unu psiholog pentru a-l ajuta în această perioadă) Eu mă consider un tip puternic și cred că o să pot să trec peste această perioadă singur. Mai ales că, din ce am mai vorbit în stânga și-n dreapta, piciorul operat o să fie mult mai puternic acum. O să fie chiar mai rezistent decât celălalt. Lucrul acesta îmi dă curaj… 

Am program normal sau cel puțin așa mi se pare. Singura diferență e că nu mă antrenez, ci fac recuperare. Mă trezesc, merg la cafea cu băieții din echipă, apoi merg la stadion să îmi fac programul. Mă întorc acasă, mănânc, apoi mă duc iar la stadion pentru o altă serie. De azi am început să fac de două ori pe zi electrostimularea musculară. Se vede destul de clar și din poze că am pierdut câțiva centimetri bun din masa piciorului drept. Zici că-i rahitic (râde). Acum fac ședințele de electrostimulare pentru menținere, să-mi fie mai ușor la recuperare. Psihic sunt bine. Sunt genul de om care își revine rapid atunci când are o pasă mai proastă. Și dacă nu-mi revin eu, mă obligă Andreea…(râde).
Am avut o discuție și cu Cristi Dulca, antrenorul nostru. Mi-a spus să fiu tare că o să mă refac repede. Mi-a plăcut și declarația lui. Am citit că a spus ceva de genul că Â«optimismul lui Dan ar trebui să fie un exemplu și pentru ceilalți băieți pentru că doar așa se poate trece prin momentele grele». 

Am perioade și perioade, nu pot să fiu tot timpul optimist. Azi, de exemplu, nu am mai fost să văd antrenamentul. Mi-am dat seama că îmi fac sânge rău dacă stau să mă uit de pe margine. Am mers la stadion, mi-am făcut programul… de fapt, mi l-au făcut cei din staff, că nu l-am făcut singur (râde) și m-am dus acasă. (tonul i se schimbă imediat) E dureros să stau să mă uit la ceilalți cum joacă fotbal, mai ales că acum o să înceapă și perioada cu meciuri, mai văd că avem și jucători în probe… se caută un vârf că, na, nu mai avem din moment ce sunt accidentat. Știi cum e, până la urmă fac sportul acesta că îmi place și acum nu pot să nu joc pentru că am piciorul în gips. Și mă gândesc tot felul de lucruri… mă gândesc la ziua în care o să revin pe teren. Mi-e teamă să nu îmi fie frică să bag piciorul la minge. Nu sunt un om temător, dar o accidentare de genul ăsta te mai schimbă…
Sper, totuși, să nu fie cazul. Și mai sper să nu cumva să uit fotbalul până revin (râde). 

Mă bucur că am putut să fiu azi aici, mi-a prins tare bine timpul petrecut alături de băieți. Am stat și am urmărit tot antrenamentul de pe margine… Imaginează-ți că mi-a fost destul de greu atunci când au trecut la miuță, mă tot gândeam că ei joacă și eu stau și mă uit. Nu-ți pot descrie în cuvinte cât de plăcut e sentimentul de a juca fotbal. Dar, per total, a fost o zi frumoasă. Îmi era dor de atmosfera asta.
Mi-am făcut și eu programul acela de electrostimulare a mușchilor, am dat și o bere în vestiar pentru ziua mea care a fost pe 22 decembrie. Programul pentru mușchi durează în jur de o jumătate de oră și o să fac asta în fiecare zi săptămâna asta. Apoi aștept să se întoarcă Ovidiu Kurti din cantonamentul cu Steaua și să pun la punct recuperarea. Acum, pe seară, am ieșit un pic cu câțiva colegi la un restaurant. Avea Răzvan Avram de onorat un pariu (râde). 

CITEȘTE AICI PRIMA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A DOUA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN

CITEȘTE AICI A TREIA SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ DIN JURNALUL DE REFACERE AL LUI DAN ROMAN