Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua a șaptea: ‘De când am ajuns acasă n-am putut să dorm. Îmi lipsesc somniferele din spital’

E mult mai bine acasă, singura problemă este că iar nu pot să dorm deloc. Am făcut o primă noapte albă, pentru că nu pot deloc să mă întorc pe-o parte și eu așa dorm de obicei. Am stat toată noaptea și m-am uitat la brad cât de mare și de frumos este (râde). Soția mea simte că nu dorm, dar nu are cu ce să mă ajute. Când eram în spital îmi dădeau somnifere, niște pastile care să mă ajute… Dar asta e, o să adorm eu când n-o să mai pot de oboseală (râde). Ieri seară am luat și prima masă caldă din ultima perioadă. Supă, friptură și tot felul de alte mâncăruri specifice perioadei… Am slăbit cât am stat în spital. Cel puțin așa mi-au zis oamenii, că se vede, dar eu, sincer, n-am observat…

Azi m-au vizitat colegii de la Mediaș și câțiva foști colegi de la Târgu Mureș. Am ieșit la un moment dat pentru un interviu cu cei de la Digi și Dolce și Muth și Buzean m-au cărat pe brațe, ca pe un copil. E ciudat rău să mergi cu cârjele, iar eu nu am voie deloc să ating pământul cu piciorul accidentat. Iar când mă dau jos din pat, de exemplu, simt cum tot sângele îmi coboară în picior. Brusc, ca și cum ai vărsa un pahar cu apă. Știu că, la un moment dat, o să intervină și plictiseala. Dar o să îmi aducă Andreea PlayStation-ul de la Mediaș, o să mă mai pun la punct cu serialele. Mă uit la The Mentalist, la Suits… mai multe. Altceva n-am ce face…

ZIUA A ȘASEA – PROGRAMUL DE DUPĂ‚ EXTERNARE

Am plecat din Gyor undeva după prânz, după ce mi-au schimbat pansamentul și doctorul s-a uitat la operație. Mi-a spus că, până acum, totul decurge perfect. Piciorul s-a dezumflat, nu mai am degetele precum crenvurștii… Vorba Andreei, care îmi spunea că piciorul meu seamănă cu cel al unei păpuși, zici că era din plastic sau ceară. Am vorbit cu medicul și mi-a dat și fișa operației. Față de ceea ce știam eu din țară, lucrurile au fost ceva mai complicate, dar trebuie să ajung acasă să mi se explice exact. De exemplu, astăzi mi-au spus că am nouă șuruburi puse. Eu văzusem doar șase…

Am o stare ciudată! Odată ieșit din spital mi-e teamă să nu fac ceva greșit și să am probleme la picior. Probabil că e totul în capul meu… o să îmi revin, dar deocamdată am sentimentul ăsta ciudat. Mă gândesc, totuși, că dacă exista un pericol real nu mă lăsau să plec…
Mi-au dat și un tratament pe care să îl urmez în perioada următoare. Timp de o lună, în fiecare zi, trebuie să îmi fac o injecție în stomac. O să le fac singur, nu am probleme. Chiar mi-am făcut zilele trecute una de test și a ieșit bine. Apoi, după ce îmi vor scoate primul șurub, îmi vor spune și pașii pe care trebuie să îi fac în prima fază a recuperării. Ușor, ușor trebuie să învăț să calc din nou. 

ZIUA A CINCEA – PREGĂ‚TIND DRUMUL SPRE CASĂ‚

Am avut o stare bună toată ziua, n-am avut nici dureri… Mi-au schimbat și gipsul și mă simt mult mai bine cu ăsta nou. Pe cel vechi erau urme de sânge și cred că și din motivul acesta l-au schimbat, să nu înceapă să miroasă. Acum aștept să ajung acasă, număr orele, că mai am puțin. Eu ce bagaje să-mi fac? În cazul ăsta, eu sunt bagajul! Haha! Eu mă urc în mașină și gata… Gata, a fost greu până la ora asta, de acum încolo e ok, o să treacă repede timpul. Mai mult am dormit azi pentru că pe la patru dimineața m-au trezit femeile cu spălatul și m-am enervat puțin că n-am mai putut să dorm. După o oră, când să adorm la loc, au venit să spele pe jos prin salon… Mai dormi dacă poți. 

25 de minute cu Mulțescu 

Am avut azi o discuție mai lungă cu fostul meu antrenor, cu Gigi Mulțescu. Ne-am înțeles bine cât a fost la Mediaș și am stat de vorbă vreo 25 de minute.  M-a sunat să mă încurajeze, mi-a explicat că și el a avut o accidentare mai gravă când era pe final de carieră, pe la 31 de ani, dar a tras de el, a muncit și a reușit să mai joace fotbal. Era indignat un pic de faptul că în România nu se iau măsuri împotriva jucătorilor care intră dur… A văzut ultimele meciuri și a spus că sunt tot mai multe intrări la rupere.  Adevărul e că se joacă mai dur față de alți ani. De multe ori se intră cu piciorul puțin mai ridicat, se mai sare cu cotul… Tu, ca atacant, începi să te temi puțin atunci când bagi piciorul la o contră. Fundașul vine și nu se mai uită. Mie îmi place să joc mai bărbătesc, nu am o problemă cu asta, dar e o diferență între noi, atacanții, și fundași. Eu dacă pun corpul și el se aruncă pe burtă, se dă fault în atac. Invers, nu se dă absolut nimic. Sunt diferențe foarte mari. Jocul îi favorizează mai mult pe ei, pe fundași, pentru spectacol. Îți mai dau un exemplu: dacă dai de un fundaș care vrea să se dea tehnic și tu intri un pic și pui corpul, automat se dă fault. Și tu scăpai singur spre poartă. Mi s-a întâmplat de multe ori lucrul ăsta! 

(discuția se mută către un fault făcut de Roman în primărava acestui an, când atacantul i-a spart capul lui Milan Mitic, de la CSMS Iași) A fost o minge lungă spre mine, iar eu am întins piciorul să preiau. Cu Năvodari am avut o fază identică, singura diferență a fost că nu era nimeni lângă mine. Eu am vrut să amortizez mingea, iar Mitic a venit din lateral. Eu nicicum nu aveam cum să-l văd! Nici nu am simțit că l-am lovit, l-am văzut pe jos… plus că scăpasem singur spre poartă. Nici vorbă de intrare de K1, cum s-a spus atunci. A fost prea dur catalogată faza. Dacă ții minte, în Champions League, la un meci al Stelei, s-a întâmplat o fază asemănătoare. Tănase a băgat capul într-o contră și și-a spart capul. Dar arbitrul nu a dat nici măcar galben. Eu eram în aer, urmăream mingea, am și preluat-o… Nu a dat el în minge și apoi să dau eu. 

Peste o lună o să-mi scoată un șurub. Restul, peste un an și jumătate

(gândurile fotbalistului stau tot la ziua de vineri, când va pleca din spital și se va întoarce acasă) Dacă vremea o să fie în regulă, o să facem în jur de 7-8 ore. Plecăm pe la 11de aici și pe la 8-9 seara suntem acasă. Nu o să pot să dorm în mașină. Nu prea încap pe bancheta din spate, că am picioarele lungi și nu stau confortabil. Am încercat toate variantele posibile, să pun piciorul pe scaunul din față, tot, dar nu stă, alunecă. Acum o să fie drumul mai ușor pentru că nu mai am gipsul deasupra genunchiului și pot să îl flexez. 

Peste o lună și jumătate m-au chemat să îmi scoată primul șurub. O să încep atunci, ușor, ușor, să pun piciorul jos, să învăț să umblu. Că o să am teamă la început… Din câte am înțeles, o să-mi scoată acum doar un șurub din cele șase pe care le am. Restul peste un an, un an și jumătate. O să îmi facă o incizie acolo, în zonă, și o să îl scoată. E bine că nu o să fie nevoie de internare. 

ZIUA A PATRA – CRĂ‚CIUNUL DIN SALON

„Fizic sunt neașteptat de bine, doar prima noapte de după operație a fost îngrozitor de grea. Dar ieri a fost o zi mai tristă… Au venit mai mulți prieteni ai celorlalți din salon, unuia i-au adus chiar și un brad. Și au venit oamenii cu prajituri, cu mâncare caldă, cadouri și aveam un sentiment ciudat, mă gândeam că altfel ar fi fost și pentru mine dacă eram acasă. Am stat cu soția până seara târziu și am trecut până la urmă peste… Dar mă tot gândeam că am stricat sărbătorile pentru toată lumea din familia mea. Mama și soția sunt aici, cu mine, tata și sora sunt la Cluj, dar n-au plecat pe nicărieri, n-au făcut nimic pentru că sunt cu gândul tot la mine…

Noi, de obicei, în ziua de Crăciun luam masa în familie, apoi mergeam la colindat pe la prieteni mai vechi. Eram o gașcă de vreo zece oameni și seara o terminam la un prieten acasă. Era o mică tradiție a noastră care anul acesta nu s-a mai ținut. Pentru mine contează mult sărbătoarea asta, te simți altfel când stai în casă și vezi bradul sau când faci un cadou. Eu cumpăr cadourile și insist să le ia fiecare de sub brad! Nu altfel! Cu soția am ceva probleme, că ea e curioasă. Haha! Dar fac și ca mine, și ca ea. O las să se uite, apoi îl las sub brad și îl ia de acolo în ziua de Crăciun. 

„Am început să număr orele”

Mâine e ultima zi a mea aici, o să revin abia după o săptămână și jumătate când, probabil, îmi vor scoate firele. Nu mai am răbdare, am început să număr orele. Dar ziua de azi a trecut destul de repede. Acum chiar mă uitam cu soția la un episod din Â«Britain’s got talent», ne plac astfel de concursuri și ne uităm și la Vocea României. Sâmbătă am programate vizite. M-au anunțat colegii că vor veni să mă vadă. Trebuie să vorbesc cu sora mea să le facă de mâncare. Oricum, și eu sunt un mare gurmand și abia aștept să gust din mâncărurile specifice sărbătorilor. Câte puțin din fiecare… eu oricum am avantajul că nu pun pe mine, n-am probleme cu greutatea. Voiam să îți mai spun un lucru. Aș vrea, prin intermediul vostru, să le mulțumesc oamenilor care au fost și sunt alături de mine. Sincer, nu mă așteptam la o asemenea reacție din partea oamenilor. Eu nu sunt un mare nume în fotbal, nu joc la Steaua… dar am primit foarte multe telefoane de încurajare. Azi, de exemplu, m-a sunat Marcel Pușcaș… în primă fază nu știam cu cine vorbesc, pentru că nu aveam numărul lui. M-a sunat și mi-a spus că a avut și el o accidentare gravă, o fractură deschisă și mi-a urat sănătate. Gesturile acestea contează enorm…

Explicație foto: Dan Roman, alături de Andreea, soția sa, în salonul spitalului din Gyor acolo unde fotbalistul este internat încă de duminică dimineață

ZIUA A TREIA – DURERILE AU DISPĂ‚RUT

„Mă simt mult mai bine acum. Noaptea trecută am reușit pentru prima dată să dorm bine. Am adormit pe la opt seara, destul de devreme, pentru că știam că la patru dimineața vin să ne spele. Așa e programul aici. Durerile aproape că au dispărut… mai simt niște arsuri, probabil din cauza cusăturilor și un mic disconfort, dar nu se compară cu zilele trecute. Sincer, abia aștept să vină ziua de vineri și să pot să plec acasă. Știu că mâine e Crăciunul, chiar acum aștept să vină soția cu niște mici cadouri pentru asistentele de aici, dar eu mă gândesc doar să treacă aceste zile. Eu o să-mi primesc cadourile acasă, nu aici! Haha!

O să îmi fie mult mai bine atunci când voi ajunge acasă. Doctorii mi-au spus că, dacă totul decurge fără probleme, într-o lună și ceva, două, îmi vor scoate gipsul și, ușor, ușor, să încep recuperarea. Important este să nu fie nicio problemă, să se sudeze oasele așa cum trebuie. Recuperarea o să o fac cu Ovidiu Kurti, de la Steaua. El a fost la noi, la Mediaș, și de acolo îl cunosc. E un om extraordinar. Știu că o să mă solicite foarte mult și o să am nevoie de multă stăpânire de sine pentru că vor fi și momente grele. 

„Am văzut reluarea accidentării. De fapt, m-am uitat la tot meciul!”

Mă întreba cineva din presă ieri dacă ar trebui ca Ciprian Dinu să fie suspendat în perioada în care eu sunt accidentat. Doamne ferește! Îmi doresc să poată să joace fără probleme în retur pentru că a fost un accident. Nu a avut intenție! Eu, oricum, nu sunt un tip ranchiunos… dar știu că nu a vrut. Am revăzut de multe ori faza accidentării…de fapt, m-am uitat la tot meciul. Nu aveam cum să mă feresc pentru că faultul a fost din spate… poate dacă era din față, cine știe…

ZIUA A DOUA – NOAPTEA CU O ORĂ‚ DE SOMN 

„După operație, atunci când efectul anesteziei a trecut, am început să am dureri cumplite. Am devenit foarte irascibil, chiar le-am spus mamei și soției să plece acasă pentru că eram foarte nervos. Durerile erau mai mari decât atunci când m-am accidentat. Am tot cerut calmante… De dormit nu știu dacă am apucat mai mult de o oră de somn, am ascultat muzică la căști, doar așa am putut să mă mai relaxez. Durerea era foarte greu de suportat. Mă strângea și gipsul, aveam arsuri… simțeam ca și cum mă lovește cineva! E destul de greu de explicat, dar știu că starea asta este normală după operație pentru că am corp străin în picior. Acum am început să accept durerea, să mă obișnuiesc cu ea. Medicii mi-au spus că o să scadă treptat, pe zi ce trece. Acum, orice calmant mi-ar da nu poate să treacă. Și, oricum, nu-mi pot da pastile puternice, doar algocalmin și antiinflamatoare. Mi-au dat ceva să adorm, să mă relaxeze, dar nu și-a făcut efectul. Și poziția e o mare problemă, pentru că trebuie să stau cu piciorul ridicat. Dacă mă pun pe-o parte, mă doare. Dacă stau normal, mă doare. Nicicum nu e bine. 

„Psihicul e foarte important”

Până vineri o să stau aici, la Gyor, deci Crăciunul îl fac în spital. Dar nu-i o problemă, o să îl prind pe cel de anul viitor! Important e să fiu sanatos, să îmi accepte organismul operația. Am vorbit în ultima vreme cu mai mulți oameni care au avut intervenții similare și mi-au spus că foarte important este psihicul în astfel de cazuri. Cineva s-a operat la o clinică în Elveția și doctorii îi dădeau șanse foarte mici să fie bine, iar după ce a revenit la control i-au spus că este incredibil ce s-a întâmplat, tocmai pentru că a avut un psihic puternic, a gândit pozitiv tot timpul. 

Așa arată astăzi piciorul lui Dan Roman, la o zi după intervenția chirurgicală. „Pe exterior arată mai rău”, spune atacantul de 28 de ani.

 „Jurnal de refacere” este un demers unic în mass media sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. De astăzi și până în momentul în care va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal, reporterii ProSport vor urmări procesul de recuperare prin care va trece Dan Roman, atacantul de la Gaz Metan, accidentat grav joi, la Botoșani. 

Jucătorul va povesti zilnic ce simte, dacă are dureri sau nu, dacă e vesel sau trist, și va putea comunica direct cu cititorii ProSport prin intermediul comentariilor. Urmează cea mai dificilă perioadă din cariera sa, în care nu se vor întâmpla lucruri spectaculoase, care „să schimbe tot”, pentru că aceste cazuri sunt marcate de bucurii mărunte, cum ar fi să poți pune piciorul în pământ sau să faci câțiva pași fără să simți durere. Ideea „Jurnalului de refacere” este de a arăta publicului partea mai puțin strălucitoare dintr-o viață de sportiv.  Pentru mulți, fotbaliștii sunt niște răsfățați care câștigă mii sau zeci de mii de euro pe lună, care conduc mașini scumpe și ies cu femei frumoase. În următoarele luni, veți fi părtași la viața unui jucător care nu are un salariu de top în Liga 1, nu este asigurat la nivelul fotbalului din Occident și nu e un obișnuit al ziarelor de scandal.

Ziua de debut a „Jurnalului de refacere” nu este întâmplătoare. Astăzi, 22 decembrie, Dan Roman a împlinit 28 de ani și tot în această zi a fost operat la o clinică din Ungaria. Intervenția chirurgicală la care a fost supus s-a încheiat în urmă cu scurt timp, iar atacantul a vorbit pentru ProSport despre ziua de naștere atipică de care a avut parte. Acesta este primul episod din ceea ce noi îi dorim să fie un cât mai scurt Jurnal de refacere. La mulți ani, Dan Roman!

ZIUA ÎNTÂI – LA MULȚI ANI, PE MASA DE OPERAȚIE

„Doctorii au reușit să îmi salveze un ligament, altul a trebuit să fie reconstruit. Am vreo șase șuruburi, tijă, câteva placaje. Două ore au muncit într-una la operația mea. Mi-au făcut anestezie locală, așa că am fost conștient pe perioada operației. Mă mai uitam, mai stăteam de vorbă cu cei de acolo pentru că una dintre asistente era româncă. Acum o să încep să simt ceva dureri pentru că am acea tijă, iar gipsul este, oricum, foarte strâmt. Încă cinci zile voi mai rămâne la Gyor, apoi va trebui să revin după alte zece zile.  
Sincer, am fost cu zâmbetul pe buze astăzi. Sunt, de fel, un tip vesel, un tip optimist. Chiar glumeam cu cei de la Spital înainte de operație, că trebuiau să mă epileze în zona în care urma să aibă loc intervenția. Și le-am spus că dacă tot fac asta, ar putea să mă epileze pe tot corpul, că aș avea nevoie. Am stări și stări. Când sunt singur, mă mai apucă gândurile legate de accidentare, dar când sunt cu familia sau când vorbesc cu cineva uit de toate astea”.

 La puține momente după ce a ieșit din sala de operații, Dan Roman era optimist

Citește editorialul lui Costin Ștucan despre accidentarea lui Dan Roman

Citește aici editorialul lui Alin Buzărin despre finalul de sezon jucat pe terenurile a căror stare a cotribuit la o nenorocire: accidentarea gravă a lui Dan Roman

LASĂ‚-I AICI UN MESAJ DE ÎNCURAJARE LUI DAN ROMAN