Justin Ștefan, soluția pentru îndreptarea greșelilor de arbitraj din Liga 1: „Nu trebuie să arătăm cu degetul spre Burleanu sau Vassaras” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre problemele de arbitraj din Liga 1, mai cu seamă despre cele din meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, scor 1-0.

CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.

Arbitrul acestei partide, Marcel Bîrsan, a fost criticat dur după ce a acordat două cartonașe roșii pentru Dinamo, iar clujenii au acuzat neacordarea a două lovituri de la 11 metri.

Justin Ștefan, soluția pentru îndreptarea greșelilor de arbitraj din Liga 1

Justin Ștefan a evitat să găsească vinovați pentru arbitrajele dezastruase din Liga 1 și s-a axat pe căutarea unor soluții pentru îndreptarea acestora. Totuși, oficialul LPF a atras atenția cu privire la procesul de delegare a arbitrilor la meciurile din Liga 1.

„A fost un arbitraj care de multe ori are legătură cu calitatea unui corp de arbitri și nu cu zona unor arbitraje șmecherești. Eu nu pot să merg pe ideea de rea credință în lipsa unor probe. Ce există astrăzi în arbitrjul românesc demonstrează eșecul unui sistem de pregătire a arbitrilor și cred că aici trebuie să discutăm. Nici măcar nu cred că trebuie să arătăm cu degetul spre Burleanu, spre Vassaras, spre mai știu eu cine, nu. Trebuie să vedem la nivel de strategie și de plan unde s-a greșit și să corectăm lucrurile. Că degeaba stabilim cu toții că e de vină Vassaras sau mai știu eu cine. Nu folosește la nimic.

Atenție la procesul de delegări! Acolo cred că trebuie să fie făcută o analiză critică”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.

Publicat: 06 04. 2021, 20:10
Actualizat: 06 04. 2021, 21:52