Atacantul ivorian Youssouf Kamara, care a semnat un contract până în 2012 cu Pandurii, a declarat că acest transfer este un pas înainte pentru el, fiind mulțumit de condițiile găsite la gruparea din Târgu Jiu.
„Consider că este un pas înainte pentru mine pentru că am ajuns la o echipă de Liga I care are un grup frumos de jucători, un grup compact. Nu știam foarte multe despre Pandurii, doar că au jucat foarte bine, dar au avut și ghinion în tur. I-am și urmărit la ultimul meci din tur pe care l-au câștigat și cred că au jucat destul de bine„, a spus Kamara.
Youssouf Kamara spune că are probleme cu frigul din România, el venind de la peste 35 de grade din Coasta de Fildeș, dar că se descurcă. „Deși am venit din Coasta de Fildeș de la peste 35 de grade, cu zăpada mă descurc destul de bine. Am avut parte de zăpadă și când jucam la FC Argeș, dar mai ales pe când jucam în Elveția. Am stat 9 ani în Italia unde clima era mai blândă, în Sud, la Napoli, dar nu mă plâng de frigul de aici„, a precizat jucătorul.
Atacantul își propune să înscrie cât mai multe goluri la Pandurii și dacă se poate să joace cât mai bine și să ajute echipa: „Îmi doresc să joc bine și să ajut Pandurii să urce în clasament. Doresc să marchez cât mai mult, dar golul aparține grupului, nu contează cine înscrie. Nu mi-am propus un anumit număr de goluri, dar sper și cred că voi marca mai mult decât am făcut-o pentru FC Argeș„.
În luna decembrie, Kamara a semnat cu Pandurii un contract pe trei ani.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER