Kapetanos a plecat în Grecia:** „Îmi doresc să rămân la Steaua! 100% putem lua titlul!”

Accidentat momentan, Kapetanos ar putea să joace iar după o
pauză de 15 zile. Dar nu mai sunt meciuri. Are probleme la menisc,
dar care nu necesită acum vreo intervenție chirurgicală. Aceasta nu
va putea fi evitată însă dacă se va mai lovi la același
genunchi.

Atacantul elen nu a fost inclus pe lista Stelei la meciul din
campionat cu „U” Cluj din cauza durerilor la genunchi. La prima
vedere se pare că ar fi afectat meniscul, dar nu îndeajuns încât să
fie obligatoriu operat. În mod normal, dacă Steaua ar fi mai avut
meciuri, Kapetanos ar fi putut juca după o pauză de 15 zile, însă
vacanța de iarnă a picat la fix pentru el, deoarece se poate
odihni. Unii sunt de părere că el ar trebui să profite de vacanță
și să se opereze acum la menisc până nu va fi prea târziu.
Totodată, jucătorul poate duce această durere și în retur. Dar
riscul există. În cazul în care va mai fi lovit în menisc, e
posibil să nu mai „fenteze” masa de operație.

Nu i
s-a propus prelungirea contractului

Steaua analizează în aceste zile posibilitatea de a-i mai prelungi
contractul lui Kapetanos. Grecul ar vrea să continue la Steaua,
unde se simte apreciat de public și e bine plătit, cu 240.000 de
euro pe an. Numai că ineficacitatea grecului plus aceste probleme
medicale le dau de gândit steliștilor, care nu sunt nerăbdători
să-i propună lui Kapetanos prelungirea contractului. Dacă părțile
nu se înțeleg, grecul devine liber la vară.

„Vă urez tutoror românilor un Crăciun Fericit! Să fiți
fericiți și sănătoși și să ne revedem cu bine la anul! Cred că
Steaua se poate califica, de fapt sunt sigur de asta. Ar fi foarte
frumos să se întâmple așa. Să câștige cu 1-0, cu 2-0, 3-0 să fie
0-0, nu contează, important e să ne calificăm. Sunt foarte supărat
că nu pot juca, mi-aș fi dorit foarte mult să fiu pe
teren.

În campionat cele zece puncte distanță față de primul
loc nu înseamnă nimic. 100% putem lua titlul. Nu e nimic grav cu
accidentarea mea, în 20 de zile, am să fiu apt pentru antrenamente.
Rămân 100% la Steaua, am contract până în vară și îmi doresc să
rămân și să joc aici. Nu am vorbit cu Stoichiță.”,

a declarat Kapetanos înainte de plecarea spre Grecia.

Publicat: 08 12. 2010, 15:35
Actualizat: 08 12. 2010, 15:36