Kapetanos, aproape de PAOK

Gruparea din Ghencea este pe cale să își piardă cel mai prolific
atacant. Cum bugetul s-a restrâns, iar salariul lui Kapetanos este
un impediment în a continua sub comanda lui Stoichiță, jucătorul se
gândește serios să dea curs ofertei din Grecia.

Chiar dacă și-ar pierde golgheterul, Steaua va câștiga la
capitolul financiar. Adus gratis pe vremea lui Adrian Ilie,
jucătorul ar putea aduce bani steliștilor prin transferul la echipa
antrenată de Fernando Santos, PAOK, elenii fiind dispuși să
plătească aproximativ 700.000 de euro pentru a-și asigura
serviciile vârfului de careu.

„Avem
nevoie
de
Kapetanos”

Cum jucătorul nu vrea să scadă din pretenții, iar Steaua nu își
mai poate permite luxul de a plăti un contract de peste 200.000 de
euro, despărțirea este cât se poate de iminentă. Ieri, în cadrul
unei conferințe de presă, managerul Panduru a recunoscut că
situația elenului este una delicată: „Îmi doresc ca
Pantelis să rămână la echipă, dar asta va depinde și de el, pentru
că nu poate nimeni să-l țină cu forța. E un băiat serios, fără
îndoială, avem nevoie de un fotbalist ca el, care și-a făcut mereu
treaba. Voi spune același lucru și atunci când se va discuta despre
viitorul său la Steaua”.

„Sunt
șanse mari
plece”

Dacă mutarea se va concretiza, salariul vârfului la PAOK Salonic
se va ridica în jurul sumei de 300.000 de euro. „În iarnă
se va discuta situația lui Kapetanos, însă nu cred că el va accepta
să rămână la Steaua cu salariul micșorat. Foarte probabil, se va
întoarce la o echipă din Grecia”
, au mărturisit pentru
ProSport surse din
conducerea roș-albastră.

PAOK l-a mai vrut pe Kapetanos și pe vremea când acesta era
la Iraklis Salonic, fiind foarte aproape să-l transfere, însă a
fost câștigat de AEK Atena
. Pantelis este un jucător
valoros și nu m-ar mira ca evoluțiile de la Steaua să le fi stârnit
grecilor din nou interesul

Ilie Dumitrescu, fost antrenor PAOK Salonic

7 goluri a
marcat fotbalistul pentru Steaua în toate competițiile, în acest
sezon

200 de mii de
euro este salariul lui Kapetanos în Ghencea, unul dintre cele mai
mari din lotul Stelei

4 atacanțisunt
acum în lotul Stelei: Surdu, Stancu, Bibișco și Kapetanos

Publicat: 18 11. 2009, 08:25
Actualizat: 18 11. 2009, 15:56