Kapetanos n-a prins lotul pentru a evolua contra Galatei
Înaintea meciului de aseară, antrenorul Marius Lăcătuș a decis să nu-i rețină în lot pe Kapetanos, Rada și Baciu. În același timp, internaționalul Sorin Ghionea a rămas pe banca de rezerve, în locul său fiind preferat pe postul de fundaș central căpitanul Stelei, Mirel Rădoi. Alături de cei trei au mai lipsit Emeghara, Vâtcă, Vali Badea, netrecuți pe lista UEFA, precum și Pleșan și Szekely, accidentați.