Mircea Rednic și-a stabilit prioritățile pe piața achizițiilor, iar în capul listei se află mijlocașul stânga al Timișoarei.
Artiom Karamyan (foto, în violet) ar putea veni în „Ștefan cel Mare“ în această vară, după ce „Puriul” le-a cerut în mod expres acționarilor transferul armeanului. Jucătorul de 28 de ani a confirmat ieri, pentru ProSport, posibilitatea unei mutări la Dinamo: „Am auzit de interesul lui Dinamo, dar nu pot spune mai multe acum, deoarece nu știu ce o să fac. Sunt în vacanță”.
Cheia întregii afaceri se află la Arthur Karamyan, fratele și impresarul lui Artiom. Deși patronul Timișoarei, Marian Iancu, spune că fotbalistul are o clauză de reziliere de 1,5 milioane de euro, Arthur susține că de fapt suma este mai mare. Pentru două milioane de euro, bani ce includ și salariul jucătorului în următorii trei ani, Dinamo poate obține semnătura lui Karamyan.
Karamyan nu are nicio obligație să ne comunice nouă ce oferte are. Întâi să se înțeleagă el cu un alt club, pentru că în cazul jucătorilor care își negociază singuri contractele este mai dificil Marian Iancu finanțator Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER