Chiar dacă zilele de cantonament sau de acumulări fizice nu sunt tocmai pe placul fotbaliștilor alb-violeți, aceștia spun că trag tare pentru a putea începe sezonul în forță.
Gigel Bucur a fost cel mai prolific marcator al Timișoarei în ultimul sezon. Fără a-și stabili o normă de goluri pe viitor, el este deja conectat la obiectivul pe care conducerea îl impune: lupta pentru titlu, Cupa României și accederea în grupele Cupei UEFA. „Acum este perioada cea mai grea din viața sportivă, dar trebuie să trecem de ea. Pentru a reuși performanță anul acesta, trebuie să tragem cât putem de noi. Cu greutatea nu am probleme. M-am pregătit și în vacanță, pentru că știu că urmează un campionat destul de greu și cupele europene, de asemenea”, a recunoscut Gigel. Performanța despre care se vorbește la Timișoara înseamnă implicarea cu șanse reale în lupta pentru cele două trofee interne și pentru depășirea primului tur în Cupa UEFA. „Se poate realiza, dar trebuie să fim optimiști și să facem totul pas cu pas. Să vedem ce jucători au venit sau vor veni, sper să fie jucători de valoare și cu siguranță vor fi, pentru că nu cred că s-ar face transferuri care nu ne-ar ajuta”, a mai declarat golgheterul grupării viola.
Pe aceeași lungime de undă cu Gigel Bucur este și Arman Karamyan: „Este bine că jucătorii aduși în această vară sunt încă de pe-acum la echipă, pentru că până la începutul campionatului putem forma un grup unit. Abia am început pregătirea, mai este timp până la primul meci. Vom vedea atunci cât suntem de buni. Important este să facem o pregătire bună în perioada asta”.
"Pentru noi, cel mai important este să reușim să trecem de primul tur în Cupa UEFA și să intrăm în grupe" – Arman Karamyan, atacant Poli Timișoara
"Îmi doresc să fiu sănătos în primul rând, asta contează cel mai mult. Despre titlul de golgheter e prea devreme să vorbim" – Gigel Bucur, atacant Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER