Karamyenii se decid la vară
Atacantul nu vrea să se pronunțe încă în privința eventualei despărțiri a Karamyenilor de echipa de pe Bega
Bucuros de calificarea în Cupa UEFA, Arman infirmă suspiciunile din jurul meciului cu Ceahlăul, spunând că Poli țintește doar victoria.
Atacantul armean își dorește două victorii în ultimele două partide. „Orice jucător e mulțumit când evoluează în UEFA sau în Liga Campionilor, în primul rând ne bucurăm cu toții că am rezolvat această problemă. Mai avem două meciuri grele, pe care dorim să le câștigăm, pentru a merge în vacanță cu victorii. Acum nu contează prea mult dacă urcăm un loc sau două, dar vom fi bucuroși dacă va fi așa“, a declarat Arman Karamyan.
„Nu e problema mea că s-a mutat meciul duminică, noi suntem doar jucători, dacă trebuie să jucăm duminică, atunci jucăm. Nu contează ce zi e, trebuie să mergem acolo să jucăm bine și să batem“, a mai spus jucătorul.
Plecat cu o doză de scandal de la Ceahlăul, Arman nu are gânduri de revanșă. „Mai am prieteni acolo, dar asta nu contează. Nu mă gândesc la ce a fost, acum sunt jucător la Poli și mă gândesc la victoria noastră. Nici la revanșă nu mă gândesc, dacă ei retrogradează, nu mai e cazul“, a spus atacantul alb-violet, care preferă să lase deoparte deocamdată orice discuții legate de un eventual transfer al fratelui său Artiom la Steaua.
„Nu vorbesc de transferuri acum, și fratele meu e jucător la Poli acum. Dacă va fi să plece, vorbim atunci, nu acum. Vedem ce se va întâmpla, viața fotbalistului e scurtă, trebuie să te gândești și la tine, dacă poți să ajungi la o echipă mare“, a declarat Arman.