Frații Karamyan de la Poli Timișoara mai au contract doar patru luni cu clubul bănățean, iar cazul lor tinde să se transforme într-o adevărată telenovelă.
Iancu e dispus să-i dea chiar și la Steaua, iar roș-albaștrii au început deja negocierile cu armenii. Atuul pe care se bazează cei din Ghencea este Mihai Stoichiță, omul care i-a adus în România și care a rămas în relații apropiate cu ei. Iancu însă are două propuneri pentru steliști: ori îi dă la schimb cu Andrei Ionescu, ori contra lui Surdu. Numai că problemele nu se opresc aici, mai ales că frații cer un salariu peste plafonul impus de Becali nou-veniților, adică 120.000 de euro pe an. Îi vrea și Dinamo Moscova
Numai că pe fir a intrat recent un factor care ar putea destabiliza negocierile dintre Karamyeni și Steaua: Dinamo Moscova, care vrea și ea să-și aconteze vedetele naționalei Armeniei. Se pare că tratativele cu partea rusă sunt destul de avansate și că cel de-al treilea frate Karamyan, care este impresarul fotbaliștilor, este deja în capitala Rusiei unde discută afacerea. Iar ultimele informații sunt și mai halucinante: Marian Iancu ar fi oferit și el aproximativ 1.000.000 de euro pentru a-i convinge pe armeni să-și prelungească înțelegerile cu Poli!
Gata cu vacanța!
Roș-albaștrii se vor reuni la stadionul Ghencea, astăzi, în jurul orei 10:30, după o pauză de de trei săptămâni. În jurul orei 11:00, elevii pregătiți de Mihai Stoichiță vor face un antrenament ușor de acomodare la efort, iar mâine, în jurul orei 8:00, steliștii vor efectua vizita medicală la Institutul de Medicină Sportivă din București.
„Jelev este în primii trei stoperi din România!”
Fostul antrenor al celor de la Oțelul Galați, Petre Grigoraș (foto), a vorbit ieri despre transferul lui Jivko Jelev la Steaua, afirmând că bulgarul va deveni rapid un fotbalist util echipei din Ghencea. De asemenea, „Grig” l-a lăudat pe fundașul de la sud de Dunăre, spunând despre el că este la ora actuală unul dintre cei mai buni fundași din România. „Jelev este un fotbalist de talia Stelei. Este în primii trei stoperi din Liga I. Are forță, detentă și o viziune bună asupra jocului”, a declarat Grigoraș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER