Dan Petrescu, prim transfer la Kayserispor! Turcii s-ar fi înțeles cu CFR Cluj pentru Damjan Djokovic. „Au ajuns la un acord!”
Dan Petrescu este la un pas să preia clubul Kayserispor, iar antrenorul român le-a cerut deja oficialilor echipei din Turcia să-l transfere pe Damjan Djokovic.
„Bursucul” a început deja treaba la Kayserispor, deși nu a fost deja prezentat oficial la gruparea din Turcia. Astfel, turcii anunță că Kayseri a realizat deja primul transfer important la cererea „Bursucului”.
Dan Petrescu are drept obiectiv salvarea de la retrogradare a lui Kayserispor, iar pentru a face acest lucru a stabilit că are nevoie e fotbaliști pe care îi cunoaște.
Kayserispor s-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferul lui Damjan Djokovic
Astfel, la Kayserispor va ajunge croatul Damjan Djokovic, anunță pagina de Twitter Transfer Merkezi. Gruparea din Turcia a ajuns deja la un acord cu CFR Cluj pentru mijlocașul croat.
Mai mult, jurnalistul turc care a anunțat că Damjan Djokovic va merge la Kayserispor a amintit și faptul că fotbalistul croat a fost aproape să semneze cu Bașakșehir la începutul sezonului 2020 – 2021, dar mutarea nu a avut loc din cauza banilor ceruți de campioana României.
„Vorbește 7 limbi, este un jucător foarte bine dotat. Va fi un transfer foarte bun pentru Kayserispor dacă va semna”, scrie un jurnalist turc pe pagina de Twitter.
Damjan Djokovic a câștigat 4 trofee cu CFR Cluj
Damjan Djokovic (30 de ani) a câștigat trei titluri cu CFR Cluj (2017 – 2018, 2018 – 2019 și 2019 – 2020) și o Supercupă a României (2018 – 2019). Croatul este la a doua aventură la formația în Gruia, după ce prima dată a jucat pentru ardeleni între iulie 2013 – iunie 2014. Acesta a revenit la campioana României pe 17 septembrie și mai are contract cu CFR până pe 30 iunie 2022.
- 1,6 milioane de euro este cota lui Damijan Djokovic, conform transfermarkt.com