„Killer-ul” s-a respectat
Atacantul și-a făcut norma de goluri contra roș‑albaștrilor, dar
spune că ar fi dat reușita din partida de ieri pe un început cu
dreptul al Universității Cluj și crede că greșelile din defensivă
au costat echipa sa.
Pană a surprins titularizându-l pe Niculescu, atacant care a
ajuns la Cluj cu doar trei zile înaintea meciului cu Steaua. Cartea
tehnicianului a fost însă câștigătoare, „Clau-gol” respectându-și
renumele de „naș” al Stelei.
A marcat din penalty în minutul 8 și a câștigat încă o dată
duelul său personal cu echipa din Ghencea. Cu golul de ieri a ajuns
la cota 10 în ceea ce privește reușitele împotriva Stelei. A mai
înscris de două ori când juca la Craiova și de șapte ori când
evolua pentru Dinamo.
„Aș fi preferat să nu marchez eu și să câștigăm. N-a
fost să fie, dar puteam învinge. Sunt dezamăgit”, a spus
Claudiu Niculescu, care știe de ce s-a pierdut meciul de ieri.
„Când joci cu o echipă mare și faci greșeli, ești pedepsit.
N-am jucat contra unei formații oarecare. Steaua are o echipă bună
și va fi o candidată serioasă la titlu. Trebuie neapărat să batem
la Brașov”, a spus atacantul.
„Steaua se va bate la titlu cu Dinamo! Cât despre gol,
mai bine nu-l dădeam, dar câștiga echipa „, Claudiu
Niculescu, atacant U Cluj