Kivuvu, la FC Horst?** Doar o glumă! „Am avut de dat explicații șefilor”
Mijlocașul olandez al lui CFR Cluj, Domique Kivuvu, a avut parte
de emoții după meciul amical pe care echipa sa l-a susținut în
stagiul din Antalya contra amatorilor de la FC Horst (13-1).
Fotbalistul a aflat de pe site-ul grupării olandeze că va fi
transferat în liga a IV-a olandeză, informație care l-a
șocat:
„Mi se pare de neînțeles cum o astfel de informație a fost
preluată de presă. Nu știu care a fost intenția celor de la FC
Horst cu publicarea acelei știri pe site-ul oficial. Am avut de dat
exlicații inclusiv șefilor de la CFR, care credeau că m-am apucat
să negociez fără acordul lor. Le-am spus că nici un om sănătos la
cap nu ar trebui să ia în seamă ceea ce au scris cei de la
Horst”, a declarat Kivuvu.
Olandezii de la FC Horst au făcut însă un update la știrea
publicată pe site-ul oficial, menționând că „informația a apărut
după ce fotbalistul și-ar fi exprimat dorința să revină în Olanda
pentru că suferă de dor de casă”. Un purtător de cuvânt al clubului
a explicat la un post de radio local că totul a fost de fapt o
glumă.