Pe 2 august, acasă cu Brăneștiul (2-0), ivorianul suferea o ruptură de tendon patelar la piciorul stâng. După 3 luni petrecute în clinici din Franța, Yssouf e aproape gata să revină la antrenamente și promite fanilor că va dinamiza atacul clujenilor în retur
Kone s-a întors în țară la începutul săptămânii după mai bine de trei luni petrecute pe ruta Paris-Capbreton, locul operației și stațiunea unde s-a recuperat. Ivorianul respectă cu strictețe programul de recuperare și la Cluj și vorbește de clipele negre prin care a trecut în ultima perioadă. „Mi-a fost greu 3 luni departe de colegi și lumea de la CFR. Primele săptămâni au fost horror, dar știam că nu am ce face. Mai am nevoie de o lună pentru a fi apt de antrenamente alături de colegi”, explică Yssouf.
Deși a găsit CFR-ul pe 8, la 12 puncte de lider, Kone și-a încurajat coechipierii încă de la prima revedere.
„Știu că e greu de recuperat, dar trebuie să credem în noi. Așa e la o echipă, avem momente bune și proaste, dar trebuie să fim uniți. Încă nu e totul pierdut, trebuie să luptăm!”, susține ivorianul, care își amintește de reculul lui Dinamo de acum doi ani când deși a terminat turul pe primul loc a pierdut în final titlul. „Ei nu au avut, la jumătatea returului, 10 puncte distanță de locul doi și până la urmă a terminat la 5 distanță de campioană? Noi de ce să nu credem într-o minune?”, e de părere Yssouf, potrivit siteului oficial al clubului. Ivorianul mai are contract cu CFR Cluj până în decembrie anul viitor.
23 de goluri marcate avea CFR-ul la finele turului din sezonul trecut, cu cinci mai puține ca acum. Totuși, ardelenii, cu doar 10 goluri încasate au iernat pe locul I
2 meciuri a bifat Kone pentru CFR în acest sezon (Craiova 0-0 și Brănești 2-0) până la momentul accidentării survenite în minutul 35 al jocului cu Victoria
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER