Kone vrea** să plece!

Ivorianul Yssouf Kone este nemulțumit de ultimele decizii ale conducerii privind sistemul de premiere, dar și de faptul că șefii l-au dus de nas când i-au promis că îi măresc contractul, și amenință că pleacă.
Dorit în această vară de cluburi importante din campionatul Rusiei și Angliei, Yssouf Kone nu a fost lăsat de conducerea CFR-ului să plece, aceștia promițându-i în schimb că îi vor mări contractul dacă rămâne. Atacantul a cedat într-un final, la insistențele președintelui Iuliu Mureșan, dar oficialii clujenilor nu s-au ținut de cuvânt, lucru care l-a enervat la culme pe ivorian. Picătura care a umplut paharul pentru Kone a fost momentul în care oficialii „feroviari” au anunțat sistemul de premiere.

N-a mai văzut niciun ban de două luni

Aceștia plătesc doar jumătate din primele pentru victorie,
restul banilor urmând a fi încasați de jucători doar dacă iau titlul în Liga I. Ba mai mult, fotbaliștii nu și-au văzut salariile de două luni și nici prima pentru câștigarea Supercupei, lucru care l-a făcut pe ivorian să dea ultimatum conducerii. „Eu am o familie de întreținut. La iarnă plec dacă nu voi primi o mărire de salariu”, le-ar fi spus Kone șefilor.

Brazilianul Nei, varianta de rezervă

De remarcat că ruptura dintre Kone și CFR a apărut încă din cantonamentul din Austria, când pregătirea atacantului de culoare a lăsat de dorit, antrenorul Conceicao titularizându-l în meciurile amicale de cele mai multe ori pe Diego Ruiz, tehnicianul portughez fiind vizibil deranjat de atitudinea lui Kone. 
Boșii din Gruia au luat în
serios vorbele ivorianului și au adus imediat un alt atacant care să îi poată lua locul lui Kone în iarnă, dacă acesta va părăsi CFR-ul. Nei a fost adus luna trecută de la Al Shabab, acolo unde a ajuns după câteva sezoane petrecute în Bulgaria, la ÈšSKA Sofia. Fost coechipier cu Nei, ex-dinamovistul Florentin Petre i-a făcut o caracterizare scurtă sud-americanului: „E un mare meseriaș!“

 

Publicat: 14 08. 2009, 10:28
Actualizat: 14 08. 2009, 10:31