Într-un interviu acordat pentru Look TV, jucătorul în vârstă de 21 de ani, Lorant Kovacs, a explicat imediat după meci execuția din colțul careului mare. Clujeanul i-a imprimat balonului un efect înșelător și Răzvan Stanca, portarul Pandurilor, nu a mai reușit să intervină. „Mă bucur că am reușit să câștigăm după trei partide, au fost trei eșecuri la rând și am sperat să obținem maximum de la această partidă. Nu pot să afirm că exersez astfel de execuții la antrenamente, dar lucrăm la finalizare… Sper să marchez și cu Steaua și să obținem etapa viitoare cel puțin un punct. În pauza competițională vom încerca să reglăm ce nu a funcționat până acum”, a declarat Kovacs la Look TV.
Etapa viitoare, echipa antrenată de Ogăraru va juca în Ghencea, contra campioaneio en-titre, Steaua, duminică, 19 octombrie, de la ora 21:00. Campionatul va fi întrerupt până pe 17 octombrie pentru meciurile pe care prima reprezentativă le va juca în preliminariile Campionatului European din 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER