„Kuciak și Costly vor juca în liga a patra! E dorința lor și le-o vom respecta!”
Adrian Porumboiu nu este dispus să treacă cu vederea derapajele
comportamentale ale celor doi jucători, Carlo Costly și Dușan
Kuciak, care încă nu s-au prezentat la antrenamentele echipei.
Finanțatorul grupării moldave afirmă că cei doi vor evolua la
echipa secundă a clubului, în liga a IV-a, aceasta fiind consecința
firească a faptului că nu s-au întors la Vaslui.
Porumboiu afirmă că nu există restanțe salariale către
fotbaliști, iar cei care doresc să-i transfere trebuie doar să vină
cu o ofertă convenabilă pentru ambele părți.
„Costly, Kuciak sunt jucătorii Vasluiului. Ei au ales să joace în
Liga a IV-a, la echipa a doua a clubului, e dorința lor și le-o vom
respecta. Nu pot să înțeleg acest lucru. Dacă Costly părea un tip
rebel de la bun început, sunt dezamăgit total de Kuciak, nu mă
așteptam. Regulamentele spun că un jucător care participă la o
compeție – fie Campionat Mondial, Campionat European – este obligat
ca la 24 de ore să fie la club, iar dacă acea competiție are loc pe
alt continent, trebuie să se întoarcă în 48 de ore, însa el nu a
ajuns nici până acum. Până la urmă, așa cum ne trateaza el, la fel
va fi și el tratat. Lor li s-au stabilit sume de transfer,
obligațiile financiare către ei sunt achitate la zi, iar cei care
și-i doresc pe jucători trebuie să vină la casierie”, a
declarat Adrian Porumboiu pentru Sport Total FM.