L-a băgat la înaintare!
Deși în mod normal ar fi trebuit să dea un verdict încă de pe 20 februarie, Comitetul Etic al FIFA nu a deliberat încă în deja celebrul caz „Yesilova versus Steaua”.
„Deocamdată, FIFA analizează încă probele aflate la dosar. Din acest motiv, nu vă putem oferi mai multe detalii până ce decizia luată nu va fi comunicată părților”, ne-au scris membrii Departamentului Media al FIFA. Acest subiect nu-i dă pace nici lui Gigi Becali, care i-a transmis lui Dorinel Munteanu să-l convingă pe fostul preparator fizic al Stelei, care susține că a fost concediat din cauza religiei sale, să renunțe la plângerea pe care a formulat-o. „Dorinel Munteanu mai bine ar lăsa analizele la adresa jocului Stelei, pentru că el trebuie să rezolve problema cu «Yssouf Kone», cum îmi place să-i zic eu turcului ăla. E o chestiune legată de demnitate și de onoare, pentru că Dorinel mi l-a băgat mie în casă, a garantat pentru el și acum ăla face tot felul de plângeri, mă înțelegi?”, a declarat zilele trecute Gigi Becali.
Se pare că fostul internațional a avut deja mai multe discuții pe această temă cu Yüksel, căruia i-a transmis că ar fi bine ca acest conflict să fie stins, pentru că nu face bine fotbalului românesc. În cazul în care ar pierde procesul, clubul din Ghencea riscă, în cel mai rău caz, să fie exclus din cupele europene sau să primească o amendă de câteva mii de euro, în varianta mai puțin dură.
Mitică: „Becali este pe făraș”
Dumitru Dragomir a comentat conflictul dintre Gigi Becali și Costi Iacov. „Iacov e omul DNA-ului. Gigi Becali a jignit multă lume, printre care și niște oameni importanți de la Cluj. Eu iert, dar sunt alții care nu iartă nici în mormânt. Becali este pe un făraș care să-l ducă spre pușcărie”, a explicat președintele LPF.
Filip, out trei săptămâni!
Steliștii au efectuat ieri-dimineață un antrenament la care a participat și Pleșan, în timp ce Filip s-a accidentat și va lipsi cel puțin trei săptămâni. Fundașul stânga a suferit o disjuncție acromio-claviculară. Bicfalvi continuă să se pregătească separat, în urma unei contuzii suferite într-un meci al naționalei de tineret.
"Am discutat cu Yüksel pe marginea acestui caz, dar este o problemă personală, așa că nu vă pot dezvălui nimic. Nu voi fi însă martorul nimănui la proces" – Dorinel Munteanu, fost antrenor Steaua