„De ce nu-l iau pe Șumudică antrenor?”, s-a întrebat, în glumă, dinamovistul Ioan Andone în momentul în care a aflat că Steaua e interesată și de transferul lui Filipe Teixeira, după ce i-a mai cumpărat în ultimul an de la Astra pe Gabriel Enache, Fernando Boldrin, William De Amorim și Denis Alibec.
Gluma tehnicianului dinamovist nu a fost însă gustată de rivalii de la Steaua, iar Laurențiu Reghecampf a lăsat să se înțeleagă că a fost deranjat. „Cred eu că fiecare antrenor ar trebui să aibă abilitatea să ocolească anumite întrebări și să nu intre în detalii…”, spune Reghecampf.
Întrebat de transferul lui Teixeira în conferința de presă în care a prefațat partida Foresta Suceava, din șaisprezecimile Cupei României, antrenorul Stelei și-a înțepat subtil adversarii din campionat.
„Nu vă mai răspund la astfel de întrebări că o să se supere și Șumudică, o să se supere și Andone, o să se supere toți antrenorii. Întrebați-i pe ei, că am văzut că lor le place să discute și să facă tot felul de glume […]
Trebuie să existe fair-play și acel respect între noi. Dacă nu va mai exista nici acest lucru, atunci va fi ca o junglă și o să trebuiască să ne luptăm cu toate armele. Dar eu încă sper că există bun simț, cei șapte ani de acasă. Fiecare să-și vadă de treaba lui.
Eu i-am respectat întotdeauna, am încercat să evit anumite întrebări. Cred eu că fiecare antrenor ar trebui să aibă abilitatea să ocolească anumite întrebări și să nu intre în detalii.
Și acum nu se îndreaptă tot către Steaua toate atacurile? Se luptă între ei? Păi și-au dat seama că suntem la alt nivel și nu mai are rost…”, a spus Reghecampf în conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER