L-a făcut praf pe Hațegan în fața colegilor și s-a bucurat la golurile lui Dinamo cu CFR:** „Crăciunescu era beat!” Comportament incredibil al șefului arbitrilor! VIDEO

Ion Crăciunescu a fost fanul lui Dinamo în timpul Supercupei, deși se afla în fața arbitrilor de Liga I. Șeful CCA s-a bucurat la golurile „câinilor”, iar cei prezenți susțin că de vină ar fi fost câteva pahare cu alcool băute în plus

Președintele CCA l-a criticat dur pe Hațegan în timpul partidei, în fața a peste 100 de persoane

„A fost cel mai frumos curs la care am participat!”, a exclamat ieri Ion Crăciunescu, chestionat pe tema problemelor ridicate de nenumărate persoane prezente la întâlnirea menită să asigure pregătirea teoretică a arbitrilor. Deși președintele CCA nu consideră că s-a comportat deplasat, ProSport vă prezintă problemele ridicate de mai mulți arbitri și observatori prezenți la Baia Mare, acolo unde s-a desfășurat acțiunea.

Hațegan, făcut praf în fața colegilor

Sâmbătă seara, după terminarea lecțiilor teoretice ținute de-a lungul zilei, toți cei peste 100 de arbitri, observatori și membri ai CCA prezenți în Maramureș, au fost invitați la restaurantul „Millenium” din Baia Mare. Așezați la cinci mese mari în fața unui proiector, cei prezenți au vizionat Supercupa dintre Dinamo și CFR Cluj. De aici începe povestea. „Crăciunescu era într-o vădită stare de ebrietate. Era beat!”, susține una din surse. O alta completează: „Încă de la începutul meciului, când a văzut că Hațegan nu l-a eliminat pe Deac în minutul 12, președintele a început să-l critice în gura mare pe Ovidiu. I-a taxat orice greșeală”.

Țucudean, eroul șefului CCA

În plus, Crăciunescu s-a bucurat energic la golurile lui Țucudean, iar martorii spun că explozia de fericire a fost așa mare încât și-a aruncat pe jos sacoul așezat pe spătarul scaunului. „E adevărat că m-am bucurat, poate nu era normal, dar am făcut-o pentru că astfel greșelile lui Hațegan nu au mai contat în economia rezultatului. Nu țin cu nicio echipă din Liga I”, a explicat ieri șeful arbitrilor. Finalul partidei l-a bucurat atât de tare pe președintele CCA încât a instat ca toți cei prezenți să cânte o melodie a formației Holograf, „Cât de departe”. Cât de departe a mers Crăciunescu sâmbătă seara vă lăsăm să decideți singuri.

Sâmbătă aflasem că fiica mea se va căsători și am băut două pahare de vin și unul de palincă. Arbitrii care v-au spus de mine, au zis și că unii din ei au ajuns la baie?! Eu n-am ajuns
Ion Crăciunescu, președinte CCA

A doua zi, Crăciunescu s-a scuzat timp de 10 minute în fața celor prezenți cu o seară înainte la masă, înaintea încheierii cursului de la Baia Mare

Cursanții s-au plâns și de organizarea defectuoasă a lecțiilor teoretice, dar Crăciunescu a pus lipsa de strictețe pe seama modului spontan în care s-au derulat temele

Publicat: 17 07. 2012, 08:12
Actualizat: 17 07. 2012, 08:13